Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi...

Din patru în patru ani, înainte de alegeri, are loc «sezonul de transferuri» între partide. Am mai asistat la asta. Dar parcă acum e puţintel altfel...

Brusc, se umple ţara de „conştiinţe" şi de „trădători". Căci, una peste alta, fugarii dintr-un partid spun - printre alte motive sofisticate - că au plecat din partid pentru că „aşa le-a dictat conştiinţa", au văzut că nu se mai poate, stimabile, că „ajuns cuţit os", că partidul din care pleacă pune în pericol soarta ţărişoarei, în timp ce partidul în care se duc are soluţia salvatoare în buzunar. Şefii partidului abandonat, la rândul lor, urlă din toţi bojocii „trădare!". Şi unii, şi alţii apelează, carevasăzică, la cuvinte tari şi la noţiuni grele. Bineînţeles că în spatele acestei fojgăieli inter-partinice se află explicaţii mult mai pământeşti, dar dumnealor, nu şi nu: unii nu mai pot de-atâta conştiinţă, alţii sunt indignaţi că au ţinut la sân asemenea trădători. Nici unii, nici ceilalţi nu-şi dau seama că - dincolo de orice explicaţii sofisticate - sunt nişte caraghioşi, iar situaţiunea a fost deja descrisă, în toate nuanţele ei, de Caragiale. O ştim. Ştim din „O scrisoare pierdută" că „prefectul e un vampir" care „suge sângele poporului". Şi că Ghiţă Pristanda e „instrumentul" prin care prefectul pune în aplicare „statul poliţienesc". Ei bine, dl Sorin Frunzăverde descoperă brusc că trăieşte într-un „stat poliţienesc". Grav, stimabile, mai ales pentru unul care a fost ministru şi acum e şef de judeţ (deci face parte taman din aparatul statului). Şi ce face un om care are brusc revelaţia că trăieşte în ditamai dictatura? Cere azil politic în SUA? Reclamă la ONU? Trimite mesaje la „Europa liberă"? Aş! Îşi ia frumuşel oamenii şi se mută la alt partid, cu care va aduce - rămânând la putere - binefacerile libertăţii şi ale democraţiei asupra bietei ţărişoare îngenuncheate de de-alde Pristanda...

Dar domnii Ponta şi Antonescu, aceşti cavaleri neînfricaţi ai luptei împotriva dictaturii, ce fac? Acelaşi lucru: nu vor să aibă de-a face, mă-nţelegi, cu tiranul, nici când acesta le trimite scrisori. Petrecându-şi mult timp în studiourile TV, din care dau lovituri ucigătoare tiraniei, aceşti doi viitori bărbaţi de stat
şi-au perfecţionat atât de mult tehnica de a spune orice, numai să fie contra, încât vor putea oricând (dacă alegătorii nu-i vor confirma, totuşi, ca „bărbaţi de stat") să devină un fel de Mihai Gâdea & Mircea Badea ai viitorului regim (televiziunile „de ştiri" ar face bine să le pregătească din timp nişte contracte). Şi ei, bineînţeles, sunt mânaţi de gândul la binele ţărişoarei: s-a văzut şi la ultimul aşa-zis congres, care în afară de vorbe goale, n-a adus nimic nou.

În această atmosferă de război verbal generalizat, manevrele de culise continuă: recent, cică încă doi senatori ai puterii au plecat în tabăra Opoziţiei. A fost prima dată când s-a consemnat în presă o „acţiune politică" a celor doi senatori, pre numele lor Secăşan şi Măgureanu. (Să ridice mâna cine a auzit până acum despre vreo faptă măreaţă a dumnealor!). Şi, cu siguranţă, vor mai urma şi altele: „sezonul transferurilor" nu s-a încheiat.

Ceea ce şefii partidelor noastre nu par să observe este că manevrele de culise, aranjamentele pe sub masă, clientelismul şi trăncăneala fără rost într-o ţară în care sunt atâtea de făcut au ajuns să obosească electoratul. Adevărata problemă e că mulţi oameni nu vor veni la vot - mai ales cei tineri, pe care acest fel de politică îi scârbeşte. Dacă se reuşeşte înjghebarea unui proiect politic nou şi convingător, actualii „mari lideri politici" care se războiesc în sufrageriile şi debaralele propriilor partide se vor trezi că minunatele lor procente din sondaje se vor prăbuşi rapid. Chestia cu „trădare să fie, dar s-o ştim şi noi" s-ar putea să nu mai ţină.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".