Semi-ministrul Educaţiei

Un guvern care improvizează în asemenea hal la Ministerul Educaţiei e un guvern prost şi ar trebui să plece până nu strică şi mai mult.

USL a dat-o mai întâi în bară cu două propuneri penibile de miniştri, iar acum menţine un interimat de mântuială. Chiar şi faptul că nu e interesat să numească un ministru cu drepturi depline e descalificant pentru premierul Victor Ponta: tocmai la Educaţie păstrează un „înlocuitor"? Ca să nu mai vorbim de traiectoria pe care bietul domn Liviu Pop s-a trezit ministru: trebuia să se ocupe de altceva, dar fiindcă tot rămăsese locul liber, a primit sarcină de partid să facă pe ministrul. Mă rog, pe jumătate - până când va veni un ministru întreg.

Ajuns pe scaun, semi-ministrul interimar nu scapă nicio zi fără a face altceva decât trebuie. Avem o lege a Educaţiei care trebuie aplicată - bună, rea, e o lege votată de Parlamentul României. Aplicarea ei e mult întârziată (pentru că trebuie elaborate şi emise norme, ordine ale ministrului şi alte acte normative care ţin de „legislaţia secundară") şi stârneşte destule poticneli şi confuzii. În loc să se ocupe de administrarea corectă a acestor probleme curente, dl interimar are iniţiative şi idei. Mai întâi pune la adăpost sindicatele hotărând reţinerea directă a cotizaţiei din leafa profesorilor, apoi imaginează scheme pentru bac. Şi, bineînţeles, apare la televizor (deşi ar fi mai înţelept să se abţină, căci comunică foarte prost şi face greşeli de logică şi de limbaj). Luat pe sus de „sentimentul românesc şi ministerial al apariţiei la TV", ajunge să propună, de pildă, un fel de referendum: părinţii şi copiii să fie întrebaţi cum vor să fie bacalaureatul. N-ar fi mai bine să-i întrebăm direct pe elevi dacă mai vor să vină la şcoală? Sau dacă nu cumva preferă să primească direct în plic, prin curier, diploma de absolvire, contra unei taxe modice care se reţine direct din leafa lu' mămica şi tăticu'? Căci, la câte cartoane au eliberat cu succes şi profit în douăzeci de ani fabricile de diplome universitare, am putea extinde exemplul la nivelul întregii ţări. Ar fi destui amatori. Iar prezenţa la şcoală ar rămâne doar pentru cei care vor cu adevărat să înveţe. Iar dacă vor cu adevărat să înveţe, atunci nu vor încerca să copieze la examen, aşa că vor dispărea în mod natural camerele de supraveghere din clase. Căci problema camerelor de supraveghere e - şi ea - un mare subiect la ordinea zilei.

Ne pierdem vremea cu fleacuri. Educaţia e tot mai proastă în România, de la an la an. În lume se construieşte „societatea bazată pe cunoaştere" şi semi-ministrul nostru nu ştie cum să regleze problema bacalaureatului. Elevii noştri ies foarte prost la diverse testări internaţionale ale competenţelor de bază, iar pe înlocuitorul de ministru (însoţit de un cor de lideri PSD) îl preocupă ca nu cumva prezenţa camerelor video să-i jeneze pe profesori. Realitatea e departe de preocupările guvernului în materie de Educaţie şi e foarte simplă: ne stricăm viitorul pe termen lung, pentru că nu investim în calitatea învăţământului. Avem de recuperat un decalaj serios faţă de alte ţări, dar nu suntem în stare nu din cauza profesorilor sau a elevilor, nu pentru că „sistemul e devină", nu din cine ştie ce motive sucite şi complicate, ci din motive strict politice: partidele noastre nu acordă destulă atenţie politicilor educaţionale şi bugetului pentru învăţământ de ani întregi. Iar când, peste toate astea, tot ce poţi face pentru ministerul Educaţiei e să dai două rateuri şi-un interimar, caraghioslâcul situaţiei e deplin. Dl Ponta ar trebui să numească rapid un ministru serios. Dacă nu o face, înseamnă asta îi e măsura: semi-premier. Interimar.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".