Mahmureala de cuvinte

Ţărişoara noastră a mai dat lumii o capodoperă: diaspora românească. A creat-o un deputat, aşa cum zeii au creat Cosmosul.

Gala premiilor TVR Internaţional a „devenit ştire" nu pentru oamenii onorabili şi harnici care au fost răsplătiţi pentru activitatea lor, ci pentru un moment cu stil de şuşă de pe vremuri. Deputatul PDL ales de românii din străinătate (nu contează numele) a luat un fel de diplomă specială la propunerea Departamentului pentru românii de pretutindeni. Carevasăzică, un parlamentar al partidului de guvernământ e premiat de un departament guvernamental. Mă rog, cu asta suntem obişnuiţi: în ţara lui „să trăiţi, şefu'!", împărţirea premiilor între „noi şi-ai noştri" e un obicei vechi şi greu de lecuit. Dar la ceremonia cu pricina, o cucoană patetică, al cărei CV l-am găsit cu oarecare greutate pe internet, a rostit un fel de cuvântare despre deputatul premiat, în care i-a invocat pe Marin Sorescu şi Mircea Eliade şi a sfârşit „apoteotic". Doamna se numeşte Jianu Maria-Magdalena, e profesoară de română la bază şi, după cum scrie în CV-ul său (plin de greşeli de redactare, de altfel), din 2005 încoace e „director Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării". Bun, şi asta s-a mai văzut: un departament propune, altul laudă, şefu' pe linie de partid primeşte. Dar, într-un avânt liric căruia nu i-a putut ţine frâu, doamna profesoară s-a simţit marcată, privind traseul deputatului cu pricina, de „sentimentul unei plinătăţi şi combustii interioare a devenirii". (Nu e clar dacă „plinătatea" destinului său politic include şi trecerea prin PRM). Dl deputat e, în viziunea lăudătoarei sale, „liantul şi motorul românilor din străinătate, intervenind în toate momentele de criză ale specificităţii lor, restabilindu-le onoarea, ştergându-le lacrima, aducându-le aproape umărul personal". Bineînţeles, un astfel de om nu putea crea decât o capodoperă: „armonia spaţiului ocupat de români în exteriorul graniţelor este capodopera lui William Brânză". Aşa cum britanicii l-au avut pe „marele Will", creator de capodopere în teatru, îl avem şi noi pe micul nostru Will, a cărui combustie a adus armonia printre românii din diaspora. Cu umărul personal şi cu batista (folosită la ştergerea lacrimilor, desigur).

Acum o sută şi mai bine de ani, Titu Maiorescu scria despre „Beţia de cuvinte". Pentru asemenea laude leşinate şi nesimţite, în care Mircea Eliade şi Marin Sorescu sunt evocaţi pentru a justifica o diplomă strecurată pe sub mână, pe linie de partid, „beţie" e un cuvânt prea mare. Nu-i decât permanenta mahmureală a unor inşi mediocri, intoxicaţi prematur cu aburii puterii. 

Mircea Vasilescu este redactor-şef „Dilema veche“ şi scrie pentru "Adevărul"