„Mă doare capul“ pe ungureşte

E foarte bine că se înfiinţează o secţie în limba maghiară la UMF Târgu-Mureş. În felul acesta, o să se lămurească în sfârşit toată lumea că nu ajută la nimic.

Problema unei universităţi în limba maghiară e veche cât tranziţia. În anii '90 a creat mari valuri în societatea noastră şi, întotdeauna, când s-a ajuns pe punctul de a se lua o decizie, s-a găsit o formulă „combinată". Guvernul Radu Vasile, de pildă, a avut găselniţa „universităţii multiculturale", adăugând liniei de studiu în limba maghiară şi una în limba germană (deşi, la câţi etnici germani au rămas în România, e greu să găseşti un număr suficient de studenţi şi de profesori). Tot atunci s-a vorbit de o potenţială „Universitate Petöfi-Schiller" - doar aşa, ca să nu rămână maghiara „pură" şi să se sperie românaşii verzi că studenţii şi profesorii maghiari vor pleca spre Vest cu Ardealul în cârcă.

De la o vreme, subiectul părea îngropat: chiar dacă nu s-a înfiinţat o universitate „integral maghiară", în România se pot face studii superioare în limba maghiară. Între timp am intrat în UE, aşa că sunt destui tineri care merg şi studiază la universităţile din Ungaria. Aşa cum sunt destui (indiferent de naţionalitate) care merg la studii pe unde pot în Europa sau SUA - numai facultăţi bune să fie!

UDMR a dezgropat însă subiectul şi a şantajat cu ieşirea din coaliţia de guvernământ. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a negociat şi a venit cu o soluţie. Unii o contestă (verbal sau în contecios administrativ), alţii (precum rectorul de la UMF) spun că e inaplicabilă, din lipsă de profesori. Din nou s-a apelat la acelaşi ambalaj al „multiculturalismului", pentru a nu da senzaţia că se merge prea departe cu autonomia maghiarilor: va exista şi o secţie în engleză. Proiectul e pus în dezbatere publică, vom vedea ce va ieşi.

Dar dincolo de toate aspectele legale şi administrative, rămâne o întrebare esenţială: la urma urmei, de ce e nevoie să studiezi medicina, în România, în limba maghiară? Într-o ţară ai cărei doctori fug pe capete în străinătate să-şi practice meseria onorabil şi se adaptează la lucrul cu pacienţi britanici, nemţi, belgieni, italieni, francezi, de ce e nevoie ca un viitor medic de etnie maghiară să se pregătească în limba lui? Ca să înţeleagă când un pacient îi spune „mă doare capul" pe ungureşte? Într-o lume globalizată şi într-o Europă unită şi deschisă, în care există o mare mobilitate, în care studenţii sunt dispuşi să meargă la mii de kilometri de casă pentru a învăţa bine şi folositor, la ce bun un asemenea izolaţionism lingvistic de secol XIX? Ce e mai important pentru studenţii maghiari din România: să înveţe medicina în limba lor sau să aibă garanţia unor cursuri de calitate şi un viitor profesional decent, indiferent de limba în care vorbesc cu pacienţii?

M-aş bucura foarte mult să se înfiinţeze secţia în limba maghiară. Se va vedea astfel că simplul fapt de a face cursuri în limba maternă nu rezolvă nicio problemă esenţială. Absolvenţii - români şi maghiari - vor intra în acelaşi sistem precar, vor avea lefuri proaste şi dotări mediocre în spitale şi „perspectiva" unei cariere în care vor trage mâţa de coadă. Aşa că mulţi dintre ei se vor apuca de învăţat bine engleza, germana ori franceza ca să plece la muncă în alte ţări. Poate că acum, bătându-se în piept că a reuşit să înfiinţeze o secţie în limba maghiară la UMF, UDMR va câştiga oarece voturi. Dar crearea unei forme fără fond - precum studierea medicinei în limba maternă - nu face ­decât să le livreze unor tineri iluzii şi speranţe fără acoperire.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".