MRU şi Traian Băsescu la TV

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezenţa premierului la emisiunea lui Mihai Gâdea continuă să fie comentată. Chiar dacă, între timp, preşedintele a apărut şi el la TV, în stilul caracteristic.

Foarte mulţi comentatori au văzut în discuţia dintre Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihai Gâdea un fel de meci câştigat de cel dintâi. Într-o oarecare măsură, aşa a fost. Unii au fost dezamăgiţi că premierul nu a spus nimic important (nici dacă şi când se vor mări salariile, nici alte lucruri concrete aşteptate de public), ba chiar i-au reproşat felul cum „învârte" vorbele fără să spună, de fapt, nimic. În politica mare, e şi acesta un talent. Şi, uneori, chiar o necesitate. Numai că, la noi, şi jurnaliştii, dar şi publicul s-au obişnuit în general cu politicienii slobozi la gură, care „dau din casă", care stau toată ziua pe la talk-show-uri să-şi combată adversarii şi din spusele lor „ies" ştiri. Cele mai multe ştiri de la noi sunt nu despre ce fac politicienii, ci despre ce spun. Sunt pline telejurnalele de „X a declarat", „Y a dat o replică la declaraţia lui X" şi aşa mai departe, într-un iureş din care bietul cetăţean nu mai pricepe mare lucru. Şi (pe bună dreptate!) se satură de politică. Întruchiparea acestui stil este Crin Antonescu, în activitatea căruia greu poţi găsi, în ultimii ani, vreo faptă politică sau vreo iniţiativă legislativă; în schimb, umple zilnic spaţiul public de vorbe. Nici Traian Băsescu nu e departe de acest „model" (la a cărui răspândire a contribuit substanţial, de altfel). Numai că îl întrebuinţează mai eficient: din când în când, dacă are de lansat vreo „bombă", se duce la vreo televiziune, spune ce are de spus şi dă de lucru presei pe o săptămână-două înainte. O bună parte din adversitatea pe care şi-a atras-o (din partea adversarilor politici sau a unei părţi din public) se datorează acestui fel de a fi pe care nu şi-l poate stăpâni: gureş de parcă s-ar afla la bodegă, la un pahar între amici, spune vrute şi nevrute, face poante pe seama oricui, râde, ironizează, dă verdicte. A vrut să fie un preşedinte-jucător şi a ajuns un preşedinte-vorbitor, ale cărui realizări politice (câte sunt şi cum sunt) au rămas întotdeauna în umbra mulţimii de vorbe pe care le-a lansat în eter. Dacă, la început, apariţiile la TV îl puteau ajuta (pentru că „punea lumea pe jar" cu stilul său neconvenţional), acum tocmai abundenţa de trăncăneală a ajuns să-i dezamăgească chiar şi pe mulţi dintre foştii săi susţinători. Televizorul l-a făcut - cândva - popular, de (prea mult) televizor va pieri...

Mihai Răzvan Ungureanu e din cu totul altă stofă decât ce avem astăzi în peisajul politichiei noastre. Din prezenţa sa la „Sinteza zilei" ar trebui reţinut nu atât că l-a pus la punct pe moderator (ceea ce nici nu-i aşa de greu, căci Mihai Gâdea e croit iremediabil pe talk-show-urile de trăncăneli, miştouri şi vorbe goale). Mai degrabă e important că avem de-a face cu un alt stil politic, cu un om care tace şi face, care poate - la o adică - să ironizeze, să contracareze atacuri ori să răspundă tăios, dar n-o să-şi piardă prea multă vreme în asemenea activităţi sterile. Jurnaliştii nu-l pot nici „încuia" prea uşor, nici trage de limbă, aşa că ar face bine să-şi adapteze metodele îndelung exersate cu de-alde Traian Băsescu, Crin Antonescu, Victor Ponta şi alţi vorbitori incontinenţi. La MRU nu ţine cu de-astea. Actualul premier are şi calităţile, şi şansa de a impune un alt mod de a comunica şi a comenta politica, bazat mai mult pe fapte decât pe apariţii gureşe la TV. Ceea ce n-ar fi deloc puţin. Sper să nu fie sabotat prosteşte de liderii politici obişnuiţi să zburde vesel şi inconştient prin ograda cu orătănii a politichiei dâmboviţene...

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite