E interzis să votaţi!

Am impresia că, la noi, prin „disciplină de partid“ se înţelege un fel de autoritarism sec: ce zice şefu’ e literă de Evanghelie.

Desigur, membrii unui partid - şi cu atât mai mult parlamentarii săi - trebuie să respecte deciziile, pentru că altfel nimic n-ar mai funcţiona. Dar prin partidele noastre - mai ales când se află la putere - cuvântul de ordine este „ciocu' mic": nimeni n-are voie nici măcar să spună altceva decât ce s-a decis la vârf. 

Am văzut recent pe TVR Cultural un interesant documentar despre Angela Merkel şi dorinţa sa de putere. Mă uitam cu o plăcută uimire cum diverşi lideri din partidul doamnei Merkel îi criticau - argumentat, nuanţat, pe un ton decent - unele decizii, îşi exprimau dezacorduri. Ba chiar şi o angajată a Cancelariei, consilieră pe probleme de comunicare, spunea cum dna Merkel a creat, printr-o declaraţie, „un dezastru", pe care ea, biata consilieră, s-a străduit apoi să-l diminueze. Oamenii vorbeau normal, îşi exprimau deschis opiniile şi nimeni nu părea inhibat de gândul că îşi critică „şefa". Şi nimeni n-a fost dat afară din partid după difuzarea filmului.

La noi, orice dezacord exprimat de vreun parlamentar sau ministru faţă de „şef" creează furtuni şi chemări la ordine. Veţi spune că e o meteahnă moştenită de la vechiul partid comunist. Se poate. Dar există şi „inovaţii" în materie. Cea mai recentă - şi cea mai aberantă - mi se pare interdicţia dată parlamentarilor PDL de a vota la moţiunea de cenzură. Mi se pare că asta arată 1) un comportament nedemocratic şi 2) neîncrederea în propriii membri. Probabil că mai marii PDL s-au temut că unii dintre parlamentari vor vota împotriva propriului executiv - mai ales că unii apucaseră să spună acum câteva săptămâni că Guvernul ar trebui schimbat. (Ceea ce, evident, le-a atras critici din partea lui Traian Băsescu).

E cu totul anormal să le interzici propriilor parlamentari să facă uz de unul dintre instrumentele esenţiale ale democraţiei: votul. Şi e total dezamăgitor ca atâţia oameni care se cred „marii bărbaţi politici ai ţării" să înghită, ca nişte căţeluşi, indicaţia „de sus" şi să stea cuminţi în bănci, de teamă să nu le scadă şefu' nota la purtare.