Dezastrul. Sfârşit de capitol

Se tot adună veştile proaste. Cele cu adevărat proaste - nu accidente pe şosele ori vreo declaraţie a nu ştiu cărui politician la televiziunile „de ştiri". Se tot adună veştile care ar trebui să ne dea de gândit şi să ne facă, în sfârşit, să ne dăm seama cam pe unde se află societatea noastră.

Diverse rapoarte internaţionale pe teme economice (despre competitivitate, despre încrederea investitorilor etc.) ne plasează, în clasamente, alături de ţări cu care nu ne face plăcere să ne comparăm. CEDO a dat o hotărâre-pilot împotriva României, din cauza aceleiaşi vechi probleme a restituirii proprietăţilor (sau despăgubirilor) şi a neaplicării unor hotărâri judecătoreşti definitive. Consiliul Investitorilor Străini făcut un plan de măsuri economice şi l-a prezentat Guvernului (mesajul fiind „aşa nu se mai poate"). Studii internaţionale despre educaţie arată că un mare număr de elevi sau de absolvenţi din România sunt slab pregătiţi şi nu au competenţe de bază. Din câteva sondaje recente rezultă că majoritatea elevilor români ar dori să studieze în afara ţării, că foarte mulţi tineri se gândesc să plece la studii în străinătate şi apoi să-şi găsească de lucru acolo, că foarte mulţi adulţi ar dori să plece la muncă în alte ţări. Foarte mulţi sunt deja acolo, nu se ştie exact câţi, dar se estimează că ar fi de ordinul milioanelor. Mai sunt, apoi, diverse estimări care ne spun de câţi ani şi de câţi bani avem nevoie pentru a ne aduce infrastructura (drumuri, reţele electrice şi de apă, canalizare) măcar la media Uniunii Europene. Şi multe altele din care rezultă că „stăm prost, monşer..."

În general, astfel de rapoarte, sondaje şi topuri fac la noi deliciul (şi uneori audienţa) ştirilor: ne place grozav să ne contemplăm propriul dezastru. Suntem dependenţi de umorile negative, de câte ori mai aflăm câte o cifră sau un procent care arată că ne-am mai dus oleacă în jos, ne zgâim iute la televizor şi apoi comentăm îndelung - unii, cu vecinii, alţii, la ziar şi în talk-show-uri. Ne excită ideea că se cam alege praful: industria e la pământ, agricultura nu ne poate hrăni, intelectualii s-au smintit şi au decăzut (pentru că sunt în solda lui Băsescu şi ai mogulilor), profesorii vor lefuri mari şi stau degeaba, medicii s-au cărat în Marea Britanie şi-n Germania, iar de politicieni, ce să mai vorbim - sunt toţi o apă şi-un pămînt.

Nu ne-ajunge să ne tot lamentăm, să ne privim în oglindă, să nu ne placă propriul chip, dar să dăm mereu vina pe alţii?

Răspunsul şi articolul integral, în „Dilema veche"
de joi, 28 octombrie.