Cum şi pentru ce protestăm

În Italia a avut loc de curând un protest al femeilor. În 230 de oraşe italiene, femeile s-au adunat în pieţe publice.

Au aderat la manifestaţii actriţe, vedete TV, scriitoare şi jurnaliste. Obiectul? „Respectarea demnităţii şi drepturilor femeilor". Sigur, protestele au avut o anume legătură cu Berlusconi şi cu penibilele sale aventuri amoroase din ultima vreme, dar organizatorii au subliniat faptul că nu este vorba despre vreo miză politică sau de partid. Cu alte cuvinte, pornind de la un caz concret (participarea unor minore la petrecerile „pentru adulţi" organizate în casa premierului), s-a ajuns la o idee generală: statutul femeii în societate. La Roma au ieşit în stradă peste 50.000 de persoane. Dacă privim şi spre alte ţări, vom găsi numeroase exemple asemănătoare, când oamenii îşi fac auzite vocile nu pentru că vor salarii mai mari, ci pentru o idee sau o cauză.

Nu sunt un adept al ieşirii în stradă cu lozinci şi megafoane şi nici nu mi se pare că manifestaţiile de masă rezolvă mare lucru. Dar ele fac parte din jocul democratic, iar maturitatea unei societăţi se vede tocmai atunci când oamenii îşi spun punctul de vedere, în grupuri mai mari sau mai mici, nu în legătură cu ce pun pe masă sau cât le intră în buzunare, ci în legătură cu „mai binele" comun. Pentru asta e nevoie de educaţie şi de spirit civic. Noi stăm prost la aceste capitole. Nici măcar mitingurile organizate de sindicate pentru a protesta faţă de tăierea salariilor n-au adunat cine ştie câţi oameni în pieţe. Pentru cine ştie ce cauză „abstractă", nu se deranjează mai nimeni. Motive pentru a protesta sunt cu duiumul, dar încă nu ne dăm seama că ne privesc, sunt problemele noastre. Condiţia femeii? Drepturile copilului? Încetarea demolărilor aberante din oraş? Păi ce, astea-s motive să ieşim în stradă? Corupţia? Sigur că da, ne afectează pe toţi, dar e treaba „lor" - s-o stârpească ei, politicienii, de-alde Băsescu şi Boc, că aşa s-au lăudat, nu?

Ba da. Sigur că da. Ne-am ales preşedinte, parlamentari şi miniştri pentru a ne rezolva problemele. Dar dacă între alegeri noi stăm amorţiţi cu telecomanda în mână în faţa televizorului, ei tocmai pe asta se bazează. Noi înjurăm în faţa televizorului, ei se fac că ne conduc.