Cu Guvernul la apă

E greu de explicat, în termeni raţionali, de ce preşedintele, premierul şi atâţia miniştri s-au dus în localităţile afectate de inundaţii.

Până la proba contrarie, îi putem bănui de compasiune umană. Dar dacă luăm în considerare activitatea lor de toate zilele (adică din zilele fără catastrofe), rezultă clar că nu despre asta e vorba.

O altă explicaţie ar fi că prezenţa lor era neapărat necesară acolo, pentru ca măsurile de urgenţă, construirea digurilor, distribuirea ajutoarelor etc. să funcţioneze cumsecade. Nu ţine. Ce treabă are ministrul Turismului cu sacii de nisip? Ce competenţe are preşedintele în materie de construit diguri şi reparat case avariate, când, conform Constituţiei, atribuţiile sale sunt limitate? De exemplu, preşedintele poate conduce şedinţele Executivului, dar nu îi poate ordona ministrului Apărării să facă un pod de pontoane. Sau, cu alte cuvinte, ministrul Apărării (plus celelalte structuri executive centrale şi locale) trebuie să facă podul de pontoane fără „indicaţii preţioase" din partea întâiului om în stat.

Fiind vorba despre politicieni, o altă explicaţie ar fi dorinţa de „a-şi face imagine" (ipoteză confirmată de toate celelalte apariţii publice, de talk-show-uri, de prezenţa la tot felul de serbări câmpeneşti, „sesiuni" de cosit, jucat fotbal, călărit cai albi etc, etc.). Această explicaţie, în politica românească, ţine. Numai că a ieşit mai degrabă pe dos: preşedintele s-a răţoit obraznic şi fără rost la bieţii oameni rămaşi fără case, premierul, deşi umpluse un sac cu nisip, a „beneficiat" de aruncături cu ouă şi roşii (dar a reacţionat decent, spunând că dreptul oamenilor de a protesta nu poate fi anulat - măcar atâta...), iar doamna Elena Udrea le-a vorbit reporterilor despre noul brand turistic al României. Şi alte ţări europene au avut parte de inundaţii, dar nicăieri nu s-a văzut o asemenea defilare prezidenţialo-ministerială fără rost şi, mai ales, niciun şef de stat nu „s-a luat în gură" cu bieţii cetăţeni loviţi de soartă.

Dar imaginea de cel mai intens prost-gust, care arată faţa cea mai cinică a politichiei româneşti, a fost aceea cu dna Udrea stând în maşina 4X4, cu geamul deschis pe jumătate, şi dându-le copiilor niscaiva dulciuri. O ilustrare perfectă a vorbei din bătrâni „dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit". Obişnuinţa de a da un kil de zahăr contra un vot nu piere în faţa niciunei viituri...