Cetăţeni şi populaţii

A plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean.

Refrenul cel mai des auzit în ultimele săptămâni a fost „ce fac autorităţile?". O iarnă ceva mai grea - dar nu neobişnuită pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic - a creat blocaje şi a izolat sate întregi. Cetăţenii, editorialiştii şi moderatorii TV i-au luat la întrebări pe primari şi pe guvernanţi şi s-au arătat indignaţi că totul se mişcă încet şi dezordonat. Într-un fel, au dreptate: de atâţia ani, iarna „ne ia pe nepregătite". De fiecare dată când ninge mai mult, se constată că autorităţile n-au ce le trebuie ori n-au fost în stare să elaboreze un plan de intervenţie, ci improvizează din mers, agitându-se adesea ineficient. Pe de altă parte însă, apar situaţii în care niciun plan şi nicio dotare tehnică nu reuşesc să fac faţă fără contribuţia cetăţenilor. În Norvegia sau Elveţia, unde zăpezile cad din greu şi ţin mult, autorităţile sunt, evident, mult mai bine pregătite să facă faţă problemelor. (Oare n-ar putea face şi ai noştri măcar un training cu nişte experţi aduşi de acolo?). Dar nici cetăţenii nu stau să aştepte, ci pun mâna pe lopată şi se organizează singuri. În România, indignatul la televizor pare să ţină loc de spirit civic.

Dacă ne uităm în urmă, găsim şi alte exemple. La inundaţii, presa a relatat cum, în unele sate, oamenii stăteau la cârciumă în timp ce militarii făceau diguri. Acum câtva timp, tot ziarele au scris despre un sat în care voluntari britanici veniseră să construiască locuinţe pentru săraci, iar localnicii stăteau liniştiţi şi făceau bancuri pe seama „fraierilor" de străini care se duc la mii de kilometri distanţă să muncească pentru alţii. Un fost candidat în alegeri mi-a povestit cum, aflat în campania electorală undeva în Moldova, a nimerit într-o localitate unde sătenii blocaseră şoseaua pentru că primăria nu voia să le desfunde şanţurile din faţa casei şi se temeau că, dacă plouă, le va intra apa în curţi. Când le-a spus „păi, oameni buni, puneţi mâna pe hârleţ şi desfundaţi-le singuri, că doar sunteţi gospodari", sătenii l-au huiduit, iar consilierii de campanie i-au zis că, dacă mai zice chestii de-astea, n-o să-l voteze nimeni. „Adevărul" scrie cum în Bârlad ţurţurii au omorât un om pentru că nimeni nu s-a gândit să cheme pompierii să dea gheaţa jos de la streşini. Ş.a.m.d.

Dacă ne uităm şi mai în urmă, găsim alt fel de exemple. Pe vremuri, comunităţile rurale îşi organizau, cu forţe proprii, „unităţi" de pompieri. Sau îşi construiau şi întreţineau drumurile de acces către şoseaua principală, fără să aştepte intervenţii „de la centru". Sau îşi zugrăveau şi reparau şcolile săteşti prin muncă voluntară.

Sigur, e foarte bine că românul a devenit conştient de calitatea sa de contribuabil şi se întreabă „ce fac autorităţile cu banii mei din taxe şi impozite?". Dar a plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean. La noi se perpetuează tendinţa de a ne manifesta în calitate de cetăţeni doar la vot. Între alegeri, la aproape orice problemă, se ţipă „unde e Statul?", fără a observa că uneori soluţia e la îndemînă. La te miri ce nemulţumire de te miri pe unde, oamenii strigă: „Să vină preşedintele! Să vină prim-ministrul!" sau îl înjură pe primar. Iar televiziunile gureşe le ţin isonul.

Comunismul a distrus ţesutul comunitar şi voinţa oamenilor de a-şi rezolva singuri, mai eficient şi mai repede, problemele pe care „Statul" le neglijează. Or, societăţile democratice sunt posibile atunci când se pot baza pe cetăţeni, nu pe „populaţii". Deocamdată, la noi predomină comportamentul de „populaţie" care se vrea asistată. În caz de calamitate însă, să înjuri Statul că e prost şi să te plângi de mediocritatea politicienilor nu-ţi salvează nici viaţa, nici gospodăria.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema veche" şi începând de astăzi, în fiecare joi, va scrie în această rubrică a ziarului „Adevărul".