Bac: iar dezastru?

S-a dat şi a doua sesiune de Bacalaureat şi presa a titrat iarăşi (ca şi în vară): „Dezastru!“

Doar o treime dintre candidaţii din toamnă a promovat examenul, faţă de 70% anul trecut. Pe cele două sesiuni, iese un total de 69% promovaţi. E puţin faţă de anii trecuţi (până în 2009 promovau în jur de 80%, recordul fiind atins în 2002 cu 86%). Dar nu e un dezastru. Faţă de calitatea de ansamblu a învăţământului, e chiar binişor. Şi când spun „calitatea învăţământului" nu mă refer la numeroşii profesori conştiincioşi care îşi fac meseria, ci la stagnarea pe care diverşi miniştri au botezat-o „reformă", la rezultatele proaste pe care elevii români le obţin la diverse teste internaţionale în comparaţie cu alte ţări, la infrastructura şcolară mediocră (cu elemente de „ev mediu" - şcoli din chirpici, cu WC în curte, fără apă şi sobe prăbuşite).

Dar, pe lângă toate acestea, mai avem o problemă greu de rezolvat: preocuparea tot mai scăzută pentru ştiinţa de carte. De două decenii, în mintea oamenilor (şi a copiilor!) s-a conturat ideea că n-ai nevoie de prea multă carte, important e să faci bani. Şi, privind în jur (la vecinul fără multă şcoală care şi-a luat vilă şi Merţan) sau la televizor (la sumedenia de vedete şi vedetuţe, patroni şi patronei cu bogăţia la vedere), tot mai mulţi elevi şi părinţi au început să privească şcoala şi facultatea ca pe o unitate de prestări servicii: important e să-i dea copilului diploma, că pe urmă ne descurcăm.

Iar pentru trecerea examenelor, orice metodă e bună - de la şpagă la copiat. Iar „tocilarii" sunt nişte tipi plicticoşi, nişte rataţi, nişte fraieri. Această percepţie nu mai e doar a puştanilor care se poreclesc şi se tachinează între ei, ci s-a extins la nivel social: învingătorii tranziţiei sunt, în ochii maselor, „şmecherii" care au ştiut să facă bani. Greu vom scăpa de această imagine deformatoare, greu îşi vor da seama oamenii că ştiinţa de carte e - totuşi - cea mai sigură investiţie pentru viitor. Şi că banii adevăraţi şi sănătoşi - ai unui individ sau ai unei ţări - se fac cu inteligenţă, nu cu asfaltări şi relaţii dubioase cu statul.

Deocamdată, în iureşul capitalist cârpit şi de tranziţie, inteligenţa şi educaţia nu prea au „cotă de piaţă". E o situaţie mai gravă chiar şi decât îndatorarea la FMI: cu chiu cu vai, banii o să-i dăm înapoi. Dar şcoala n-o mai poţi face o dată, după ce ţi-ai dat seama că ai făcut-o prost.