Ura şi la gară, domnule Preşedinte!

Invitat la televiziunea publică, Traian Băsescu a abordat problema emigrării medicilor români cu un cinism şi cu o indiferenţă greu de imaginat pentru un şef de stat.

Întrebat de Rodica Culcer dacă există vreo politică, vreo strategie pentru a împiedica acest fenomen, preşedintele a răspuns: „Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm. Cel mai mare obiectiv al României a fost liberalizarea forţei de muncă. Dreptul nostru de a pleca unde ne este mai bine, unde munca ne este corect răsplătită. În momentul de faţă, statul român nu poate să-şi plătească medicii, profesorii cum ar merita să-i plătească. Da, nu poate să-i plătească! Asta e realitatea!".

În fapt, preşedintele recunoaşte incapacitatea statului de a asigura pilonii de bază ai unei naţiuni: sănătatea şi educaţia. Însă, modul în care şi-a exercitat sinceritatea este descurajant şi deprimant pentru români. Pur şi simplu, Băsescu îşi invită compatrioţii să plece! Nimic mobilizator, nicio o soluţie, nicio viziune, doar o contemplare tristă şi bolnăvicioasă a realităţii. Nu aveam pretenţia unui mesaj de un optimisim tembel şi ipocrit, dar speram să aud un discurs care să-i capaciteze pe români să rămână acasă şi să pună umărul pentru a scoate ţara din criză. E uşor să spui: n-avem bani, plecaţi! Lamentabilă atitudine! Nu i se potriveşte nici măcar unui căpitan de vas, darămite unui preşedinte.

Iată ce spunea Barack Obama la începutul mandatului său, în 2008, când SUA erau zguduite de criză: „Ştim că de mâine ne vom confrunta cu o serie de provocări mai mari decât cele întâmplate vreodată în istoria noastră. Trebuie să creăm locuri de muncă, trebuie clădite şcoli, trebuie reparate alianţe. Drumul va fi greu, dar America nu a avut niciodată mai multe speranţe că vom ajunge acolo unde ne-am propus". Comparaţia dintre cele două atitudini poate părea nepotrivită, şi chiar scandaloasă (să-l invoc pe Obama când vorbesc despre Băsescu). Dar trebuie subliniată diferenţa, ca de la cer la pământ, dintre un lider care în momente dificile îşi cheamă poporul alături de el şi un şef de gară care le spune călătorilor să plece încotro văd cu ochii pentru că trenul nu o să mai vină niciodată.