Investiţii imobiliare după ureche

Mulţi au crezut că pot construi oricum şi oriunde pentru că de vândut vor vinde.

Un amic, agent imobiliar, îmi povestea că, pe la sfârşitul lui 2007, un client a cumpărat cu banii jos un hectar de teren, în plin câmp, la Moara Vlăsiei, lângă Bucureşti. Respectivul nici măcar nu s-a dus să-şi vadă proprietatea înainte de a face actele. Auzise că pe acolo va trece autostrada spre Ploieşti şi era convins că, în câteva luni, preţurile se vor dubla sau chiar tripla şi va da astfel lovitura vieţii. Nu-l interesa că în zonă nu existau utilităţi şi drumuri. „Parcelez şi voi vinde oricum", era convins omul. Ei bine, lucrurile nu au stat deloc aşa. A venit criza şi „latifundiarul" a rămas cu un tăpşan plin de buruieni. Clientul amicului meu nu este nici pe departe un caz izolat. În goana după profituri rapide, mulţi aşa-zişi developeri imobiliari au zbârcit-o rău de tot. Au „băgat" bani serioşi în proprietăţi care astăzi nu mai valorează nici măcar jumătate din suma investită.

Un studiu al unei companii imobiliare arată că, la începutul anului 2010, în Bucureşti erau 10.000 de locuinţe noi finalizate, dintre care au fost vândute, până în prezent, mai puţin de un sfert. Spre comparaţie, acum trei ani, locuinţele se vindeau în proporţie de 95% în faza de proiect. 

Este evident că odată cu înrăutăţirea situaţiei economice, apetitul pentru achiziţii a scăzut considerabil şi pe cale de consecinţă s-au diminuat şi vânzările. Însă şi lipsa de viziune, amatorismul şi lăcomia unor dezvoltatori imobiliari au contribuit din plin la prăbuşirea pieţei. Mulţi au crezut că pot construi oricum şi oriunde pentru că de vândut vor vinde. Am văzut blocuri aruncate în mijlocul câmpului la marginea marilor oraşe, am văzut case construite „cu picioarele", am văzut terenuri „pentru casă" scoase la vânzare, fără a exista în zonă curent sau gaze. Probabil că, dacă nu ar fi venit criza, aceste „asseturi" le-ar fi adus profituri frumoase celor care au mizat pe un asemenea mod de a face business. Practic, la acea vreme, datorită băncilor care acordau cu lejeritate credite, o locuinţă sau un teren nu stătea pe piaţă mai multe de câteva zile. Nu conta foarte mult amplasamentul sau calitatea lucrărilor. Accesul la bani era facil, preţurile creşteau de la o zi la alta, iar cei care apucau să devină proprietari cu acte-n regulă se considerau norocoşi.

Recesiunea a aşezat însă lucrurile. Oamenii au devenit mai precauţi, iar dezvoltatorii, mai calculaţi şi mai responsabili. Este adevărat că cei care au tratat afacerile imobiliare cu seriozitate nu prea au avut de suferit. Spre exemplu, un antreprenor din Braşov a reuşit să vândă fără probleme, în plină criză, apartamente de peste 120.000 de euro. Zona în care sunt amplasate locuinţele este excelentă, iar calitatea lucrărilor, ireproşabilă. Astfel, afacerea sa a fost una de succes.

O bună parte dintre cei care au eşuat au o scuză invariabilă: „De unde să fi ştiut că vine criza?" Răspunsul îl dă unul dintre primii miliardari din clasamentul întocmit de „Forbes Români". El spunea recent că, în 2007, când a observat că nu poate să calculeze valoarea la care se vând proprietăţile imobiliare, a stopat orice investiţie pentru a se proteja de un eventual colaps. Iată un semn la care cei mai  mulţi nu s-au gândit.