În sfârşit, Băsescu a recunoscut!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pălăria de premiers-a dove­dit a fi una mult prea mare pentru fostul primar al Clujului.

Am scris de multe ori (chiar de prea multe) despre lipsa de eficienţă a Guvernul Boc. În afară de faptul că nu a mai dat nişte bani (a se citi tăieri de salarii şi disponibilizări de personal) pe care oricum nu-i avea, Executivul nu a luat nicio măsură de anvergură pentru a sprijini economia reală. Ba, din contră, a atârnat o piatră grea de gâtul mediului antreprenorial, prin creşterea TVA. Explicaţii sunt multe pentru impotenţa Cabinetului Boc de a stimula relansarea economiei. După părerea mea, cei mai importanţi factori sunt incompetenţa şi lipsa de experienţă a celor cocoţaţi în portofolii-cheie. Primul vizat este chiar premierul Emil Boc. Pălăria de prim-ministru s-a dovedit a fi una mult prea mare pentru fostul primar al Clujului. Fără niciun fel de pregătire economică, fără a avea alături consilieri bine pregătiţi, Boc a fost depăşit categoric de miza acestui mandat, e adevărat, deloc uşor în vremuri de recesiune globală. Dovada cea mai palpabilă în acest sens este că România a avut în acest timp alţi doi premieri de facto: Traian Băsescu şi Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI la Bucureşti. Cred că nici Gheorghe Ialomiţianu nu se simte prea confortabil în pielea de ministru al Finanţelor. Mă întreb cum reuşeşte domnia sa să coordoneze realizarea unor strategii şi politici fiscale complexe care să ajute la relansarea economică, în contextul  în care backgroundul profesional - fost director general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov - nu prea îl recomandă. De asemenea, nici Ion Ariton, ministrul Economiei, nu cred că iese din aceste tipare. Principala prioritate a instituţiei pe care o conduce ar fi trebuit să fie stabilirea unui calendar extrem de riguros şi pregătirea documentaţiei pentru listarea la bursă a companiilor energetice. Privatizarea reprezintă o sursă excelentă pentru a face rost de bani la buget. Polonia a strâns circa opt miliarde de euro în ultimii trei ani din asemenea operaţiuni. Din păcate, domnul ministru Ariton preferă o discreţie totală. Atât în relaţia cu presa, cât şi în exercitarea mandatului.

O dovadă importantă a faptului că acest Guvern a dat rateuri semnificative este rezultatul Barometrului de Opinie Publică realizat de IMAS: încrederea populaţiei în Cabinetul Boc s-a prăbuşit zgomotos, ajungând în luna ianuarie a acestui an la 8,3%. Însă cea mai concludentă probă a impotenţei Cabinetului atunci când vine vorba de adoptarea unor măsuri puternice de stimulare economică a furnizat-o chiar preşedintele Băsescu. Acesta a declarat că: „Guvernul trebuie să găsească un alt stil de guvernare, o guvernare care să nu mai vizeze trecerea prin criză, ci o guvernare care să vizeze o relansare economică". Quod erat demonstrandum. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite