Falimentul naţionalei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 iunie 2010. Ora 21.30. Stadionul „Green Point“ din Cape Town fierbe.

Meciul Uruguay-România a început. Rădoi „îl deschide" cu o diagonală de 30 de metri pe Daniel Niculae, care preia excelent balonul, îl dribleză pe Lugano, intră în careul de 16 metri şi prinde un rist de zile mari. „Jabulani" (mingea oficială a Campionatului Mondial din Africa de Sud) ia un efect ciudat şi poposeşte în vinclul porţii lui Muslera.

Gooool! România-Uruguay 1-0! Aşa ar fi putut debuta naţionala la Mondiale, dacă s-ar fi calificat. Din păcate, tricolorii au ratat pentru a treia oară consecutiv prezenţa la un turneu final. Acest nou eşec are rădăcini adânci. Până în 1998 (ultimul Mondial la care am fost prezenţi) ne-am hrănit doar din seva „Generaţiei de Aur", formată din jucători serioşi, muncitori, talentaţi, geniali. Odată cu retragerea unor fotbalişti precum Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Răducioiu sau Dorinel Munteanu, totul s-a năruit.

De 20 de ani, aproape niciun proprietar de club nu investeşte serios în centre de copii şi juniori. Nu am văzut planuri de business, strategii de marketing, bugete construite temeinic sau politici de transferuri pe termen lung. Totul se face pe genunchi. Prea puţini realizează că fotbalul a devenit o industrie, iar un club se conduce asemenea unei corporaţii. În România, patronii echipelor se pricep la toate. Ei bagă banii (de cele mai multe ori fără cap), ei dictează transferurile, ei alcătuiesc primul unsprezece, ei schimbă antrenorii.

Nu au răbdare să investească într-un junior talentat, cum a făcut Barcelona cu Messi. Nu lasă timp unui tehnician să construiască o echipă. Nu angajează un manager profesionist care să le gestioneze eficient veniturile şi cheltuielile. Iar rezultatele acestui mod de a gândi se văd acum, când România priveşte din nou Mondialul la televizor. Este adevărat că există şi câteva excepţii. Cele mai elocvente sunt CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi". Dar cum excepţia confirmă întotdeauna regula, Mondialele vor rămâne doar o fata morgana. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite