Emigrarea, soluţia finală?

Într-o ţară în care totul merge pe dos, emigrarea este văzută de tineri ca fiind singura soluţie pentru un trai mai bun.

Scriam în urmă cu aproape un an despre faptul că România va avea de suferit pe termen lung din cauza valului masiv de emigrări. Relatam atunci discuţia dintre doi tineri instruiţi care vorbeau despre planurile lor de a părăsi ţara. De atunci am mai auzit zeci de cazuri de persoane cu vârste până în 40 de ani care îşi doresc să emigreze. Mulţi dintre aceştia au studii superioare şi experienţă de cel puţin zece ani în medicină, IT, marketing, management etc. O altă categorie care îngroaşă numărul emigranţilor este cea a tinerilor plecaţi la studii în străinătate, care nu se mai întorc şi aleg să lucreze afară (numai eu ştiu şapte astfel de cazuri).

În ultimii zece ani, peste trei milioane de români au ales să muncească în străinătate, iar numărul celor care vor să-i urmeze este în continuă creştere.

Vorbim despre oameni activi, de până în 40-45 de ani, unii dintre ei foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional, care îşi iau cu ei familia şi copiii.

Un studiu publicat recent arăta că românii plecaţi la muncă peste hotare au economist anul trecut circa 12 miliarde de euro, din care au trimis în ţară aproape trei miliarde de euro, restul fiind depus în băncile din ţările de adopţie. Mai mult decât atât, specialiştii avertizează că mai puţin de un sfert dintre cei plecaţi intenţionează să se întoarcă în România.

Evident că cei care pleacă nu sunt deloc de condamnat. Într-o ţară în care totul merge pe dos, emigrarea este văzută de tineri ca fiind singura soluţie pentru un trai mai bun. Cu toate că nici în străinătate lucrurile nu sunt întotdeauna roz, mulţi iau decizia de a începe o nouă viaţă în altă parte.

Un bun prieten absolvent de Cibernetică, de şapte ani în Toronto, îmi povestea că la începutul aventurii sale în Canada a avut multe momente în care îşi dorea să se întoarcă în ţară. Însă, odată integrat într-o societate care funcţionează normal, aceste gânduri i-au dispărut în totalitate. „Principalul motiv pentru care am strâns din dinţi şi am mers mai departe este fiica mea. Vreau ca ea să trăiască într-o ţară civilizată, în care să poată avea un viitor", îmi spunea prietenul meu.

Dacă lucrurile vor continua în acelaşi ritm, în următorii 10-20 de ani ne vom confrunta cu o situaţie extrem de dificilă. Vom pierde două generaţii care ar fi putut contribui la bunul mers al ţării, forţa de muncă specializată se va diminua considerabil, iar la nivel macroeconomic se vor înregistra dezechilibre majore. Şi am să dau numai un singur exemplu în acest sens: sistemul de pensii!

Surprinzător este faptul că la nivelul autorităţilor statului nimeni nu vede că acest exod va avea un efect devastator în timp. Nimeni nu se gândeşte la strategii pentru a le oferi tinerilor perspective aici. Nimeni nu pune la punct planuri de redresare economică. Nimeni nu se gândeşte la proiecţii economice pe termen mediu şi lung. E bine însă că Guvernul ne aruncă tot felul de fonfleuri de genul reorganizării administrative.