Stângăciile dreptei

S-au coagulat cinci oameni, iar fiecare a venit cu ce-a avut prin ogradă: care cu un partid, care cu o fundaţie, care cu o măslină şi-un bon de benzină.

Urmăresc de la distanţă, fără niciun chef şi doar dintr-o obligaţie profesională de la care abdic des, ceea ce se numeşte „efortul de coagulare a dreptei". Până acum s-au coagulat trei partide şi două ONG-uri, deşi pare mai degrabă că s-au coagulat cinci oameni, iar fiecare dintre ei a venit cu ce-a avut prin ogradă: care cu un partid, care cu o fundaţie, care cu o măslină şi-un bon de benzină.

Vedeta construcţiei e Mihai Răzvan Ungureanu, fost prim-ministru, fost şef SIE, fost ministru de Externe. Bine educat şi cu o prestaţie onorabilă în serviciul public, MRU pare totuşi departe de ceea ce trebuie să fie un om politic. A stat prea puţin în lumina reflectoarelor ca să se fi obişnuit cu ele. A stat prea puţin în mijlocul oamenilor şi niciodată în mijlocul alegătorilor, ca să verifice dacă există acea chimie, acel lipici fără de care lumea pune ştampila pe altcineva. Ultima ştire de care aflu este că MRU a cumpărat un partid, Forţa Civică, înfiinţat de Petre Roman la începutul deceniului trecut şi intrat în comă profundă înainte de a se naşte. Partidul mai dă doar dintr-un picioruş, cât să-şi organizeze vineri un Congres Naţional (auzi: Naţional!), ca să-şi aleagă noua conducere. Adică pe MRU preşedinte. De fapt, e un subterfugiu ieftin: MRU nu mai avea timp până la alegeri ca să-şi facă partid şi a găsit de cuviinţă să-şi anexeze unul.

Mihail Neamţu are deja partid, dar nu ştiu la ce-i foloseşte. L-am urmărit în câteva rânduri şi exaltarea cu care vorbeşte şi se mişcă mă împiedică pur şi simplu să-i urmăresc ideile. E prea agitat într-o ţară în care discursul politic este multă agitaţie şi puţine idei.

Teodor Baconschi are şi fundaţie, şi partid, dar e şi el genul de politician care ţine oamenii la distanţă. O fi fost un bun ambasador, poate şi un bun ministru de Externe. Dar la fel ca cei menţionaţi mai sus, pare a crede că politica înseamnă doar sofisticate constructe de cabinet, pe care e suficient să le enunţi pentru ca masele să te urmeze.

Cât despre Aurelian Pavelescu, aripa frântă din cadavrul PNŢCD, singura provocare pe care acesta ne-o poate oferi este de a urmări dimineaţa dacă nu cumva a schimbat peste noapte tabăra pentru care lupta aseară.

Şi mai rămâne doar PDL cu al său Vasile Blaga, despre care s-au scris atâtea, încât nu ştiu ce mai pot să adaug eu.

Cam asta e oferta. I-am văzut pe toţi în vara asta vorbind în faţa câtorva mii de oameni. Dar să nu uităm că niciunul dintre ei nu i-a adus pe acei oameni acolo, ci tot veteranul Traian Băsescu, care rămâne singurul politician de succes pe care l-a produs dreapta - şi ăsta venit dinspre stânga.

Vi-i închipuiţi pe vreunul dintre liderii de mai sus, separat sau împreună, capabili să adune o mie de oameni la un loc? Dar oare ei îşi închipuie?

Lenin spunea că socialismul înseamnă „puterea sovietelor plus electrificare". Iată un slogan bun. Dreapta a câştigat alegerile în 2004 tot cu un slogan bun: „Dreptate şi Adevăr, plus cota unică". Teamă mi-e ca tinerii dreptei să nu-şi fi ales drept slogan „Băsescu plus cadrele PDL".

Liviu Avram este redactor-şef adjunct ''Adevărul''