Spaimă în oase

Înarmat cu o sănătoasă prezumţie de vinovăţie, îndrăznesc să cred că sunt acum numeroşi edili şi politicieni cărora evenimentele de la Cluj le dau fiori.

Arestarea primarului din Cluj are toate datele să devină evenimentul judiciar al anului, pe multiple planuri.

Un prim plan este calitatea victimei. Fost adjunct al primarului Emil Boc şi lăsat moştenitor peste oraş, Sorin Apostu putea părea printre persoanele cele mai protejate faţă de un asalt la baionetă al procurorilor DNA. Faptul că lucrurile nu au stat aşa pare să-i fi buimăcit deopotrivă atât pe prietenii săi politici, cât şi pe adversari. Deja unii comentatori creionează scenarii că arestarea lui Apostu ar fi doar un joc de scenă, menit a justifica arestarea ulterioară a unor nume mult mai sonore din rândul actualei Opoziţii. Este ceea ce se poate numi „joc preventiv": poate procurorii se vor teme de această speculaţie şi-i vor ierta pe bieţii oameni. Indiferent dacă această stratagemă va da roade sau nu, un lucru e cert: bieţii oameni au a se teme dacă din dosarul Apostu văd că şi ei au procedat la fel şi au avut doar mai mult noroc să nu fie prinşi. Încă. Dosarul Apostu, atât cât e el acum, spune enorm despre gradul de sofisticare la care a ajuns corupţia din România. Toate măsurile sale de prevedere - zeci de cartele telefonice preplătite, întâlniri conspirative prin parcări de la etajul 5, limbajul cifrat la telefon şi predilecţia pentru convorbiri faţă-în-faţă - s-au dovedit inutile. Înarmat cu o sănătoasă prezumţie de vinovăţie, îndrăznesc să cred că sunt acum numeroşi edili şi politicieni care utilizează aceleaşi mijloace şi cărora evenimentele de la Cluj le dau fiori. Reţin bunăoară precipitarea cu care un Adrian Năstase îşi activează prietenii din presă în tentativa de a submina unul dintre dosarele sale, destul de asemănător ca mod de operare cu cele petrecute la Cluj.

Un alt plan interesant o vizează pe soţia lui Sorin Apostu, cea care încasa banii. Casa de avocatură pe care şi-a înfiinţat-o şi faptul că mita era încasată sub formă de onorariu cu taxele plătite la zi s-au dovedit un alibi mult prea slab. Este deja dovedit că doamna Apostu nu presta niciun fel de activitate avocaţială, că nu trecea pe la birou cu lunile, că nu se întâlnea deloc cu aşa-zişii săi clienţi - şi cu toate acestea banii curgeau cu regularitate în conturile sale. Reţinerea de către instanţă a acestor circumstanţe atunci când a emis mandatul de arestare poate  marca începutul sfârşitului pentru una dintre cele mai răspândite modalităţi de a încasa bani în mod ilicit: aşa-numitele firme de consultanţă. Acele firme care vând aer pe bani grei, mascând astfel fie acte de corupţie, fie infracţiuni de drept comun, cum ar fi şantajul. Prin urmare, instanţa de la Cluj a examinat şi calitatea prestaţiei înscrise în contract, şi nu doar aparenţa de legalitate pe care o aduce respectivul contract - fie el de asistenţă juridică, de consultanţă sau - de ce nu? - de publicitate.

Una peste alta, am impresia că, de-a lungul şi de-a latul ţării, printre demnitari şi dregători, a prins a se răspândi o reconfortantă spaimă în oase. 

Liviu Avram este redactor şef adjunct ''Adevărul''