Să vină prescripţia!

Adrian Năstase susţine că dacă la dosarele sale va surveni prescripţia, va cere ca procesele să continue.

Înalta Curte a făcut publice dosarele de mare corupţie în care există riscul să survină prescripţia specială. Două îl privesc pe Adrian Năstase şi câte unul pe Gigi Becali şi pe  Şerban Mihăilescu. 

Deşi termenele par îndepărtate, între aprilie 2013 şi octombrie 2014, nu e cazul să ne facem iluzii. Toate aceste procese sunt încă în faza de judecare a fondului, deci e rezonabil să presupunem că vor prinde fără probleme termenele de prescripţie. Numeroşi comentatori deplâng această situaţie, o deplâng şi eu, dar propun totodată să ne uităm şi la partea plină, deşi mult mai mică, a paharului.

Prescripţia (simplă sau specială) e o instituţie judiciară care apără un inculpat de indolenţa sau impotenţa statului. Dacă statul nu e capabil să-l condamne într-un termen rezonabil, atunci procesul penal încetează de drept. Prescripţia simplă este, de regulă, o perioadă de timp egală cu maximul pedepsei pe care o riscă inculpatul şi se socoteşte începând cu momentul ultimului act procedural efectuat în proces. Spre exemplu, dacă are loc încă o audiere de martor, calculul prescripţiei simple reîncepe de aici.

Însă preferata politicienilor e prescripţia specială. Aceasta reprezintă o dată şi jumătate din maximul pedepsei, însă ceea ce o face tentantă pentru oamenii influenţi este momentul de la care porneşte socoteala: de la comiterea faptei, indiferent câte acte procedurale s-au efectuat între timp. Dacă un proces poate fi tergiversat în aşa fel încât prescripţia specială să survină cu o zi înainte de o sentinţă definitivă şi irevocabilă, inculpatul scapă basma curată.

Adrian Năstase susţine că dacă la dosarele sale va surveni prescripţia, va cere ca procesele să continue. El nu riscă nimic din punctul de vedere al libertăţii personale, dar joacă o veritabilă ruletă rusească la  capitolul imagine. Iată de ce: un proces care, la cererea inculpatului, continuă şi după ce survine prescripţia nu se poate termina cu o condamnare. Se aplică principiul potrivit căruia o cale de atac exercitată doar de inculpat (cum e şi solicitarea de continuare a procesului) nu se poate solda cu îngreunarea situaţiei acestuia. Instanţei îi rămân, potrivit procedurii, doar două soluţii când va fi să dea sentinţa finală: fie pronunţă achitarea, fie dispune încetarea procesului. În acest ultim caz, concluzia e una singură: inculpatul ar fi fost condamnat dacă nu ar fi survenit prescripţia.

Avem şi un precedent. În martie 2009, a survenit prescripţia în dosarul BID, al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta a cerut continuarea procesului, iar în octombrie acelaşi an instanţa a dat sentinţa: încetarea procesului - nu achitarea inculpatului.

Modul în care „marii rechini" vor aborda prescripţia ne va oferi informaţii utile despre ei: fie se simt vinovaţi dacă o invocă imediat ce aceasta survine, fie se simt nevinovaţi dacă cer continuarea procesului. Fie sunt nevinovaţi dacă primesc achitarea, fie sunt vinovaţi dacă instanţa dispune doar încetarea procesului. 

Liviu Avram este redactor şef adjunct ''Adevărul''.