Războiul ruso-Băsesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar aşa, ce poate face România dacă Republica Moldova este ţinta unui atac?

Telegrama WikiLeaks care face furori de două zile, privind posibilul conflict armat dintre România şi Rusia în anul 2008, a fost interpretată şi publicată după principiul, la modă acum, „CLICK AICI, fraiere, ia mai fă-mi tu nişte accesări!". Rezultatul nici nu putea fi altul: ea a fost răstălmăcită atât în favoarea preşedintelui, cât şi în detrimentul său - şi atât. Adevărul, cel plin de nuanţe, a rămas căzut între vagoane. Să restabilim faptele, folosind istoria anului 2008 şi o altă telegramă WikiLeaks.

În noaptea de 7 spre 8 august 2008, în urma unor frecuşuri de frontieră care aveau să fie calificate drept „o strălucită provocare" a Moscovei, Georgia şi Rusia se angajează într-un conflict armat pe care Rusia avea să-l câştige categoric cinci zile mai târziu. Rusia recunoaşte imediat independenţa a două regiuni separatiste georgiene, pe care le ia sub protecţie. Pe 14 august, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko, simpatizant al cauzei georgiene, emite un decret ostil Rusiei, prin care limita deplasarea flotei ruse din porturile ucrainene de la Marea Neagră. Enervarea ruso-ucraineană creşte corespunzător. Iar pe 25 august, preşedintele Medvedev trimite public o străvezie avertizare către Chişinău:  „Nu repetaţi greşeala Georgiei de a folosi forţa pentru a recăpăta controlul asupra regiunilor separatiste". Două zile mai târziu, Băsescu se întâlnea cu senatorul american Lugar şi purtau conversaţia redată în deja faimoasa telegramă WikiLeaks.

Probabil din motive diplomatice, preşedintele Băsescu neagă acum acurateţea telegramei - dar e inutil. Pentru că următoarea misivă din pachetul WikiLeaks, datată 4 septembrie 2008, revine asupra subiectului. De data asta, este redată de o discuţie dintre ofiţerul politic al Ambasadei SUA şi Daniel Ioniţă, directorul pentru afaceri de securitate din MAE. Diplomatul român îi explică celui american că îngrijorarile româneşti din acel moment erau pur teroretice şi vizau ipoteza „celui mai rău scenariu" (worst case scenario) - mai exact măsura în care conflictul din Georgia putea avea un efect de contagiune în zonă. Întrebat dacă temerile de la Bucureşti au vreo bază factuală, Ioniţă răspunde că nu există o ameninţare precisă a Rusiei la adresa României sau a Moldovei, dar, adaugă el, „în Transnistria, ruşii pot intimida autorităţile moldoveneşti. Nu ştim încă dacă au facut-o, dar au arătat deja lumii că sunt din nou o putere militară şi nu au nicio jenă să intervină".

Dogoarea verii 2008 s-a mai domolit, dar întrebarea pe care şi-o punea Băsescu în 2008 şi care a generat cele două telegrame a rămas tot fără răspuns: chiar aşa, ce poate face România dacă Republica Moldova este ţinta unui atac? Nu este atacată România, ca ţară, ca să poată invoca articolul 5 din Tratatul NATO (clauza de solidaritate), ci doar miile de cetăţeni pe care îi are oficial între Prut şi Nistru. Din păcate, numeroşii noştri analişti militari şi politici n-au catadicsit în aceste zile să lămurească această problemă, fiind mult mai pasionaţi de războaiele lor pro şi contra Băsescu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite