Prejudiciul. A fost sau n-a fost?

Judecătorii din «Trofeul Calităţii» au de cumpănit între două înţelesuri care definesc noţiunea de prejudiciu.

Cadenţa săptămânală a termenelor în procesul „Trofeul Calităţii" mă sileşte cumva să scriu pentru a treia oară consecutiv despre acest subiect. Îmi propun azi să abordez o temă care încinge de două săptămâni dezbaterea publică, dar pe care nimeni nu pare dispus s-o limpezească: a fost sau nu prejudiciat Inspectoratul de Stat în Construcţii ca urmare a desfăşurării acţiunii „Trofeul Calităţii"? Partizanii lui Adrian Năstase susţin că nu a fost, bazându-se pe o expertiză contabilă, iar acuzatorii susţin că a fost,  opţiune îmbrăţişată şi de primul complet, care a dispus condamnările.

E o chestiune de interpretare. Conceptul de prejudiciu suportă două accepţiuni, una restrânsă şi una extinsă - ambele deopotrivă valabile, ambele îmbrăţişate, după caz, de către experţi. Cea restrânsă spune cam aşa: o entitate deţine nişte bunuri - bani sau active -, iar cineva, în mod fraudulos, îşi însuşeşte o parte dintre ele. Vorbim aşadar de o lipsă din patrimoniu, de simplul, banalul, rudimentarul furt. Accepţiunea  extinsă arată aşa: o entitate deţine nişte bunuri, poate desfăşura o serie de activităţi prin care şi le poate spori, dar încredinţează aceste activităţi către altcineva, care îşi însuşeşte produsul rezultat. Aici nu mai vorbim de o lipsă, ci de refuzul premeditat de a-şi spori patrimoniul.

Expertiza contabilă din dosar pare să fi îmbrăţişat prima interpretare: nu a dispărut nimic din patrimoniul ISC. Procurorii o susţin pe cea de-a doua: ISC avea dreptul să organizeze „Trofeul Calităţii" şi să încaseze taxe de participare, putea să angajeze o firmă specializată în organizarea de evenimente şi să-i plătească prestaţia şi avea dreptul să reţină, ca venituri extrabugetare, diferenţa dintre totalul taxelor încasate şi costurile efective ale organizării.

Şi acum vin cifrele, pe care nu le contestă nimeni, în dispută fiind doar destinatarul lor. În „Trofeul Calităţii" s-au încasat din taxe de participare 67 de miliarde de lei vechi, iar organizarea efectivă a evenimentului a costat aproape 6 miliarde. Întrebarea e: unde ar fi trebuit să rămână diferenţa de 61 de miliarde? La ISC, cum susţine acuzarea, sau - cum s-a întâmplat în realitate - la grupul ForumInvest, care a organizat tehnic evenimentul, bani ajunşi ulterior la firma Eurografica, cea care a tipărit materialele electorale ale lui Adrian Năstase? Între aceste două borne care definesc noţiunea de prejudiciu au de cumpănit judecătorii.

Apropo de prejudiciu şi de înţelesurile sale. La un seminar, un procuror povestea că avea serioase probleme în a-i explica unei judecătoare cum a fost fraudată o instituţie publică. În disperare de cauză, a apelat la un exemplu: „Doamnă judecător, să zicem că dumneavoastră îmi daţi salariul dvs. pe o lună şi mă însărcinaţi să vă cumpăr, de toţi banii, cele mai frumoase perechi de pantofi. Eu, fiindcă am un şmen cu cineva care are pe stoc
mulţi pantofi, vă cumpăr de la el, într-adevăr, cele mai frumoase perechi. Dar toţi pantofii sunt mărimea 36, iar dvs. purtaţi 38. V-aţi simţi prejudiciată?". Judecătoarea a trebuit să admită că sensurile cuvântului „prejudiciu" sunt mult mai sofisticate decât simplul, banalul, rudimentarul furt.

Liviu Avram este Redactor-Şef Adjunct "Adevărul"