Lanterne în ochi

Înainte de venirea viscolului, am sperat că Traian Băsescu va lua act de tensiunea din ţară şi va face un act spectaculos.

Dacă stai în bezna unui beci şi cineva îţi pune o lanternă în ochi, s-ar putea să crezi că te scalzi într-un ocean de lumină. Dar te înşeli: mai sus de sprâncene şi în tot jur-împrejurul e aceeaşi beznă. Aşa şi cu protestele din Piaţa Universităţii. În ecranele televizoarelor vezi o zaveră de nedescris, dar după ce dai colţul pe Bulevardul Elisabeta rămâne doar un zumzet, care moare şi el pe la Cişmigiu. Abia la vreo 60 de kilometri e următoarea revoluţie, cea de la Ploieşti.

Cu lanterna în ochi, Emil Boc îşi închipuie că toată naţia e împotriva lui şi începe să facă numai prostii, cum a fost demiterea precipitată şi stupidă a lui Baconschi.

Cu lanterna în ochi, Ponta şi Antonescu îşi închipuie că toată naţia e împreună cu ei şi cer decapitarea totală şi imediată a statului, ca să vină ei acum la putere printr-o copilărească improvizaţie juridică.

În sfârşit, o lanternă în ochi au şi protestatarii, care se tot miră de ce sunt aşa de puţini când România se îndreaptă spre o direcţie atât de greşită. Sunt aşa de puţini pentru că le lipsesc trei elemente cruciale ale unei revolte reuşite. Nu au martiri, nu au lider, nu au program - ci doar nemulţumiri, voce şi puţin umor.

Puterea, Opoziţia şi Poporul par a fi trei entităţi disjuncte, care trag, fiecare, în direcţii haotice. Puterea mizează pe numărul mic al protestatarilor şi le aruncă doar ciosvârte. Opoziţia profită că nu există un lider al indignaţilor cu care să negocieze şi faţă de care să-şi ia angajamente. În mod convenabil, preia din mesajul străzii doar ceea ce-i convine („Jos Boc!" şi „Jos Băsescu!"), dar nu şi cererile răspicate de curăţare a clasei politice.

Un reflector uriaş stă înfipt şi în ochii preşedintelui Băsescu. Discursul său de aseară  fost o colecţie de bune intenţii, un fel de „bine-ar fi să fie bine". Asta arată că nu e dispus să plătească nici un preţ pentru greşelile pe care le-a făcut şi care au scos oamenii în stradă.

Înainte de venirea viscolului, am sperat că Traian Băsescu va lua act de tensiunea din ţară şi va face un act spectaculos, o ofertă de nerefuzat pentru toată lumea. Să renunţe la ultimii doi ani de mandat, aşa cum părea dispus la un moment dat, şi, dacă tot a rezolvat Curtea Constituţională golăneala comasării alegerilor, să ceară la schimb următoarele:

1. Asumarea imediată de către toate partidele a unui cod etic - iar cel elaborat deja de Alina Mungiu, în pofida unor naivităţi, poate fi o bună bază de pornire.

2. Revizuirea Constituţiei până în iunie. Procesul de revizuire ar trebui să includă o revenire la mandatul prezidenţial de patru ani. Căci să fi fim realiști: zece ani e prea mult pentru orice președinte, oricât de îndrăgit, și pentru orice popor, oricât de tolerant. Poate a sosit momentul să curmăm grandomania din 2003 a unui Adrian Năstase. Revenim: Traian Băsescu îşi semnează demisia, o datează „noiembrie 2012" şi o depune la Curtea Constituţională.

3. Alegeri locale în iunie, concomitent cu referendum privind revizuirea Constituţiei.

4. Alegeri parlamentare şi prezidenţiale în noiembrie, pe baza noii Constituţii.

Avantajul acestui aranjament ar fi că fiecare dintre actorii politici are ceva de pierdut. Băsescu pierde doi ani de mandat, PDL pierde probabil alegerile, iar USL pierde posibilitatea de a cuceri puterea păstrând năravurile dulci şi neruşinate ale actualului mod de a face politică. Dacă n-ar fi trişat nimeni, aranjamentul ar fi resetat, cred, şi entuziasmul electoral al românilor.

Din păcate, a venit viscolul şi cred că Băsescu a sesizat şi el asta. Toată lumea rămâne cu lanternele în ochi.

Liviu Avram este redactor şef adjunct ''Adevărul''