Justiţia scapă de trei nesimţiţi

Domnul Ion Iliescu a fost băiat finuţ.

Curtea Constituţională a publicat ieri documentul aşteptat cu sufletul la gură de toată Justiţia: motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională hotărârea Senatului de validare a celor 11 noi membri ai CSM, dintre care trei sunt vechi. Ştirea scurtă e că Senatul trebuie să-i valideze doar pe cei opt membri CSM aflaţi la primul mandat, iar pentru locurile celor care aspirau la al doilea mandat trebuie refăcute alegerile.

În decembrie 2004, când s-a ales vechiul CSM, legea spunea că mandatul membrilor săi e de şase ani, punct. După câteva luni, în 2005, legea s-a modificat şi s-a impus interdicţia reînnoirii mandatului. Anul trecut, înaintea alegerilor pentru un nou CSM, trei dintre membrii fostului consiliu au susţinut că atunci când şi-au început mandatul opera legea veche, deci interdicţia impusă în 2005 nu îi vizează, pentru că asta ar însemna aplicarea retroactivă a legii.

Nu intru în bucătăria juridică a motivării CCR, ci doar în bucătăria logicii sale. Documentul are meritul că limpezeşte o interesantă problemă pe care a ridicat-o starleta juridică a PSD, senatorul Dan Şova, un susţinător ferm al celor trei. El zicea aşa: dacă şi Ion Iliescu respecta legea cea nouă după octombrie 2003, când prin modificarea Constituţiei s-a prelungit mandatul prezidenţial la cinci ani, putea foarte bine să spună, în 2004, că mai rămâne un an preşedinte. Pe când domnul Ion Iliescu a fost băiat finuţ, şi-a respectat mandatul primit pe legea veche şi a părăsit Cotrocenii după doar patru ani. Prin simetrie, şi membrii CSM ar trebui lăsaţi să respecte tot legea veche şi să poată candida încă o dată. Mărturisesc că argumentaţia domnului Şova m-a cam descumpănit, deşi simţeam că ceva nu e în regulă.

Motivaţia CCR ne ajută să dovedim frauda logică a domnului Şova. Şi o face cu următoarea frază: „La data când au dobândit calitatea de membri CSM, aceştia aveau numai vocaţia de a fi aleşi pentru un nou mandat". Cuvântul-cheie este „vocaţia". Odată cu primul mandat, ei nu au primit nici garanţia celui de-al doilea, nici dreptul etern, inalienabil şi imprescriptibil de a şi-l revendica. Au primit doar „vocaţia" unui al doilea mandat, adică o posibilitate viitoare, la care puteau apela abia în 2010 şi pe care în 2005, când le-a fost anulată, nici nu apucaseră să o utilizeze cumva. Curtea adaugă - foarte important - că interdicţia impusă nu le-a afectat sub nicio formă mandatul aflat în derulare, care a putut fi dus la capăt până în decembrie 2010. Revenind la sofismul lansat de domnul Şova, putem observa că, în cazul lui Ion Iliescu, rămânerea încă un an la Cotroceni ar fi însemnat să-şi afecteze, fie şi în favoarea sa, tocmai mandatul aflat în derulare şi pe care şi-l începuse cu perspectiva certă, nu doar cu „vocaţia" că va avea patru ani. Diferenţa dintre situaţii e considerabilă, iar retorica domnului Şova ar merita, de acum înainte, puţină prezumţie de vinovăţie.

Să ne luăm, aşadar, rămas-bun de la Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea, cei care, în pofida legii, a avertismentelor străvezii de la Bruxelles, dar şi a bunului-simţ, s-au vrut încă şase ani în CSM. La ce au făcut acolo, ei şi ceilalţi „foşti", sper să nu fie mulţi cei care îi plâng. Poate doar vreun Cătălin Voicu să ude priciul cu lacrimi.