István. Româna ca limbă străină

Tu, stat român, fă în aşa fel încât puiul ăla de bozgor să n-aibă sentimentul că dă piept de mic cu limba română.

În vara anului 1983, cinci inşi fierbeam, la propriu şi la figurat, într-o sordidă cameră de cămin studenţesc din Iaşi. Eram patru moldoveni
şi-un secui care dădeam admiterea la facultate. István era înalt, solid, blond, practicant de arte marţiale. Dar nu era numai atât. În cele patru zile cât am stat acolo, am vorbit cu el nu doar matematici şi fizică, ci şi câte-n lună şi-n stele - filosofalele de la 19 ani. Ştia limba română suficient de bine cât să fi avut curajul să vină la facultate în Iaşi, dar suficient de prost ca să ne distreze cu stângăciile sale. Avea încă probleme cu femininele şi masculinele, iar genului neutru nu-i înţelegea deloc raţiunea de a exista. Noi însă aveam însă răbdare cu el, îl ajutam cu sinonime, chiar voiam să-şi ducă ideile până la capăt. Una peste alta, am conchis cu toţii că István e un tip sclipitor. Avea s-o arate şi la admitere, căci a intrat în plutonul fruntaş. Dăduse însă examenul în limba maghiară, facultatea urma s-o facă în româneşte.

În primul an a rămas repetent. Pesemne că profesorii n-au avut răbdare cu el ca să-şi ducă ideile până la capăt. Apoi a mai repetat un an, după care i-am pierdut urma, nu ştiu nici măcar dacă a mai terminat facultatea.

Mi-am amintit de István când am citit moţiunea de cenzură pe Legea Educaţiei. Unul dintre articolele vehement criticate este cel potrivit căruia, în clasele cu copii dintr-o minoritate etnică, limba română ar urma să fie predată după metoda de predare a unei limbi străine. Desigur, o metaforă politică precum „limba română devine oficial limbă străină în ţara ei" este una dintre cele mai puternice care se pot gândi, însă trebuie văzut şi înspre ce ne împinge forţa ei. Şi ne împinge şi ne afundă exact în haznaua acelui naţionalism de bodegă ce părea cumva decedat. Iată o mostră din moţiune: „Limba română este singura limbă oficială pe teritoriul ţării noastre, iar statutul ei trebuie apărat prin toate mijloacele, aceasta fiind o datorie faţă de istoria neamului şi faţă de jertfele atâtor generaţii pentru formarea statului naţional unitar român". Ce spui, soro? Nu bagi şi-un Burebista, Decebal, Bălcescu, iar cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Nicolae Ceauşescu?

Ca să-şi sădească limba oficială printre minorităţi, un stat nu trebuie să fie puternic, ci inteligent. Or, pentru asta e nevoie să-şi fundamenteze deciziile pe fapte, nu pe lozinci. Şi e un fapt că atunci când încep şcoala, copiii minorităţilor - mai ales ai celor compacte, cum e cea maghiară - abia dacă şi-au învăţat limba maternă. Româna chiar le este o limbă străină şi a-i trata pedagogic ca şi cum ar şti-o deja de acasă înseamnă a-i pune de fragezi în faţa unui uriaş handicap.

Adică tu, stat român, dacă eşti deştept, fă în aşa fel încât, atunci când începe şcoala, puiul ăla de bozgor să n-aibă sentimentul că dă piept de mic cu limba română, fiindcă o ţine aşa toată viaţa. Arată-i, în schimb, că limba română îi întinde o mână. Că îi dă şansa să se regăsească acasă oriunde în ţara asta, inclusiv la Iaşi.

Dacă ar fi avut această şansă, poate că István termina facultatea. Şi precis că nu ne lua el Ardealul.