Ion Gură de Aur

Ion Iliescu nu vede în debarcarea Guvernului sau a preşedintelui un scop, ci un mijloc.

Are uneori Ion Iliescu un talent formidabil de a cristaliza în câteva vorbe o situaţie politică extrem de confuză, pe care cârlanii dimprejurul său, Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu reuşesc nicicum s-o desluşească - nici faţă de ei înşişi, nici faţă de cei care îi urmează.

Recent, Iliescu a comentat în felul următor eforturile conjugate ale PSD şi PNL de a debarca Guvernul Boc, cu bătaie spre ulterioara suspendare a preşedintelui: „Se impune să mergem într-o alianţă cu PNL, care a fost şi va rămâne adversarul nostru ideologic. Dar trebuie să înţelegem momentul politic. Nu trebuie să facem concesii. Trebuie să ne definim propria orientare, dar, când e vorba despre bătălii politice, facem şi asemenea paşi. E mai important pentru ţară, pentru mersul ei, să realizăm acest lucru şi să nu lăsăm dreapta să se refacă".

Interesante cuvinte. Spre deosebire de mai tinerii săi companioni, Iliescu nu vede în debarcarea Guvernului sau a preşedintelui un scop, ci doar un mijloc. Scopul tocmai ce l-a devoalat: ne aliem cu o parte a dreptei împotriva celeilalte ca să nu lăsăm dreapta să se refacă.

Nu poţi să nu observi - şi chiar să nu admiri - în această abordare gândirea strategică, profund ideologică şi doctrinară a bătrânului politician. Poţi crede chiar că-şi retrăieşte febril propria tinereţe comunistă, atunci când, după război, un Gheorghe Tătărăscu fonda un nou PNL şi intra, ca o molie pe lampă, într-un concubinaj vremelnic şi nefast cu Partidul Comunist Român.

Singurul care a remarcat spusele lui Ion Iliescu a fost Valeriu Stoica - un alt ideolog de calibru, însă din partea cealaltă. Acesta i-a invitat pe liberali să observe capcana descrisă de Iliescu şi făcut apel la a nu ştiu câta reunificare a dreptei. Cârlanii de pe ambele părţi au rămas surzi, pentru că ei încă fac politică pornind nu de la ideologii, ci de la mize mărunte şi conjuncturale, nu de puţine ori personale.

Nu ştiu câţi mai ţin minte, dar în momentul în care au preluat conducerea propriilor partide, ambii lideri ai Opoziţiei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au rostit, printre altele, aceeaşi, dar exact aceeaşi propoziţie: „Eu nu am o obsesie cu Băsescu". Acum e simplu de constatat că s-au întors în obsesia în care i-au lăsat pe predecesorii lor, Tăriceanu şi Năstase: „Batman, Batman, Băsescu!".

Am impresia că, până la urmă, criza economică va fi cea care îi va aduce pe cârlani cu picioarele pe pământ. O naţiune buimăcită de recesiune nu mai are răbdare să descâlcească sofisticate jocuri de salon, ci vrea răspunsuri limpezi la câteva întrebări. Ce fel de stat vom avea? Mai poate fiinţa la nesfârşit un stat excesiv de social? Va trebui să muncim mai mult? Vom câştiga mai mult dacă vom munci mai mult? Ce regim fiscal ne aşteaptă pe termen mediu şi lung, nu doar până la alegerile anticipate?

Poate că răspunsurile la aceste întrebări ar veni mai uşor dacă toată lumea i-ar vedea încleştaţi, de o parte şi de alta a mesei, pe un Ion Iliescu şi pe un Valeriu Stoica. Iar în spatele lor, hotărâţi şi limpezi la minte, pe alde Victor Ponta, Emil Boc sau Crin Tătărăscu. Antonescu, whatever...