Înalta Curte, Înalţii Hoţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eu nu cred că judecătorii Înaltei Curţi sunt proşti. Ba am convingerea că sunt extraordinar de inteligenţi.

Dacă ai drum prin Bucureşti şi treci pe strada Batiştei, puţin mai încolo de Intercontinental, vei găsi o clădire total improprie înfăptuirii actului de Justiţie. Este sediul instanţei supreme, de care se plâng toţi magistraţii care lucrează acolo: spaţii mici, dosare multe, stres de nu se mai poate. Ei bine, dacă treci prin zonă, îţi dau un sfat: du mâna la portofel, ca să vezi dacă-l mai ai.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat marţi una dintre cele mai scandaloase sentinţe de achitare: cea din dosarul Romsilva 2. Faptele imputate erau de o simplitate uluitoare. Fostul şef al Romsilva, deputatul PSD Ion Dumitru, a cumpărat cu banii Regiei Pădurilor un tanc de culoare portocalie, modificat pentru a efectua lucrări silvice. Tancul, iniţial galben, fusese importat din Ucraina, pe 6.000 de dolari, de un personaj care dă acum înalte lecţii de moralitate TV: deputatul PSD Mugurel Surupăceanu. Acesta a revopsit tancul în portocaliu, i-a pus un adaos comercial de aproape 2.000 (două mii) la sută şi l-a revândut către Romsilva cu 220.000 de euro, în urma unei licitaţii trucate exemplar. Insistenţa cu care Ion Dumitru a ţinut să realizeze această achiziţie nu a fost suficientă din punct de vedere tehnic: testat şi plimbat prin vreo trei ocoale silvice, tancul a fost declarat inapt în lupta cu cioatele şi pus bine la ruginit.

Achitarea lui Ion Dumitru pentru admirabila sa faptă managerială era cumva previzibilă. El a fost achitat, tot la Înalta Curte, şi în dosarul Romsilva 1, acolo unde dăinuie încă recordul mondial în materie de adaos comercial în licitaţii trucate: 20.000 (douăzeci de mii) la sută. Motivarea de atunci a instanţei supreme, pe care probabil o vom regăsi şi acum, a fost aceea că atâta vreme cât Regia Pădurilor e pe profit, directorul ei are dreptul să facă orice cu banii acesteia.

Să nu uităm însă că vin din urmă nişte dosare, nu puţine, în care diverşi cetăţeni sunt acuzaţi de fapte asemănătoare celor comise de Ion Dumitru. Li se adaugă o achitare la fel de scandaloasă în dosarul lui Şerban Brădişteanu, unde aveam tot licitaţii trucate şi nişte ­şpăgi de vreo 4 milioane de euro ascunse cam neglijent într-un offshore. Dacă asemenea dosare nu vor fi ucise prin prescrierea faptelor, ci prin sentinţe similare, putem observa că Justiţia română cimentează un soi de jurisprudenţă prin care, în anumite circumstanţe, cunoscute doar de câţiva fericiţi, este permis, ba chiar încurajat prin nepedepsire, furtul din avutul obştesc.

Să ne mai mirăm atunci că olandezii, finlandezii şi alte lifte străine ne blochează accesul în Schengen sub pretextul, profund nedrept, că avem o Justiţie proastă ca noaptea? Eu nu cred că judecătorii Înaltei Curţi sunt proşti. Ba, dimpotrivă, am convingerea că sunt extraordinar de inteligenţi. Necazul e că îşi folosesc toată inteligenţa ca să pară suficient de proşti încât să emită asemenea sentinţe. Mulţumită lor, noi, românii, vom ajunge în scurt timp să ducem din reflex mâna la portofel nu doar când trecem pe strada Batiştei, ci şi când ne uităm în oglindă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite