În Justiţie se despart apele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul CSM a dovedit o remarcabilă inteligenţă instituţională.

Poate n-aţi aflat, dar la Consiliul Superior al Magistraturii s-a petrecut acum câteva zile un fapt cu totul neobişnuit: nici unul dintre candidaţii pentru posturi vacante la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a întrunit voturile necesare pentru a avansa la instanţa supremă.  Primii intraţi, candidaţii la Secţia Civilă, s-au prezentat bine, au vorbit ore în şir, dar în final votul le-a fost defavorabil tuturor. Cei de la Secţia Comercială s-au prins că se întâmplă ceva, au vorbit mai puţin şi nici unul dintre ei n-a reuşit să atragă numărul necesar de voturi. Cei de la Secţia Penală nici n-au mai intrat la interviuri, întrucât juriul nu mai avea cvorum: trei membri ai CSM au părăsit sala în semn de protest faţă de mascarada la care, ziceau ei, erau nevoiţi să asiste.

Eşecul în bloc al candidaţilor este, de fapt, un succes timid al sistemului şi reprezintă o serioasă opţiune de reformă. Noul preşedinte al CSM, judecătorul Horaţius Dumbravă, a explicat că, în noua sa componenţă, Consiliul decisese înaintea concursului să-i pice pe toţi candidaţii, indiferent cât de bine pregătiţi se vor fi arătat. Totodată, el a anunţat declanşarea procedurii de modificare a modului de avansare la instanţa supremă.

Era şi timpul. Modul de accedere la ÎCCJ este de ani de zile absolut scandalos. Nici un examen, nici un concurs, nici o verificate temeinică a cunoştinţelor - ci doar un simpu interviu în faţa membrilor CSM. Cu alte cuvinte: netransparent, subiectiv, fără drept de recurs. Candidaţii depindeau exclusiv de bunăvoinţa membrilor CSM, ceea ce le ridica serioase probleme de credibilitate. Să nu uităm de cazul judecătorului Cristian Jipa care, la interviu, a confundat recursul în anulare cu recursul în interesul legii şi totuşi a primit voturile fostului CSM. Ulterior avea să i se dovedească implicarea în dosarul Cătălin Voicu, a fost sancţionat disciplinar şi s-a pensionat de la Înalta Curte la nici un an după ce ajunsese acolo.

Să notăm şi numele celor trei membri ai noului CSM care au părăsit sala: judecătorul Dan Lupaşcu de la Curtea de Apel Bucureşti şi reprezentanţii societăţii civile, Corina Dumitrescu şi Victor Alistar. Lupaşcu a explicat gestul prin faptul că nu puteau asista la umilirea candidaţilor, din moment ce rezultatul era decis dinainte. Supărarea lor este nejustificată şi sper că doar n-au înţeles adevărata miză a jocului.

În momentul în care noul CSM a fost învestit, la începutul acestei luni, erau deja depuse dosarele candidaţilor pentru ÎCCJ, iar CSM nu avea nicio pârghie legală de a întrerupe procedura. Opţiunea era să mai lase o tranşă de judecători să intre la ÎCCJ pe vechea procedură sau să curme din start procedeul scandalos. Şi atunci s-a găsit o soluţie care dovedeşte o remarcabilă inteligenţă instituţională: folosirea unei carenţe de sistem drept armă pentru reformarea acestuia. Refuzul de acum al tuturor candidaţilor are aceleaşi atribute ca şi procedura pe care s-a întemeiat: netransparent, subiectiv, fără drept de recurs. Sensul este însă contrar.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite