Ciolanul şi haita

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţilor, le zicea el colegilor din ceea ce se numea atunci PDSR, ori mărim ciolanul, ori micşorăm haita.

Pe la mijlocul anilor '90, un baronet simpatic şi ticălos din localitatea Sascut, judeţul Bacău, lansa un sever avertisment către partidul său. Fraţilor, le zicea el colegilor din ceea ce se numea atunci PDSR, avem doar două opţiuni ca să nu pierdem alegerile ca neghiobii: ori mărim ciolanul, ori micşorăm haita. Colegii n-au ţinut seamă de avertismentul ţăranului de la Sascut, drept pentru care au pierdut alegerile. Nu ştiu ce mai face acum baronetul respectiv, dar ultimele zile din viaţa PSD arată că ar fi mare nevoie de el - şi mai ales de spusele sale de atunci.

Deocamdată, ciolanul se vede destul de mic, dar nu ştim din ce motiv: ori pentru că aşa e el, ori pentru că e încă departe. În schimb, haita devine din ce în ce mai mare şi pare tot mai agresivă. Iar agresivitatea ei este dată de sondajele de opinie. Să ai constant peste 50 la sută în toate cercetările sociologice, câtă vreme duşmanul abia dacă speră să ajungă la 20 la sută, adică să fii sigur că la anul pe vremea asta eşti din nou la putere - ce vitamină mai puternică se poate injecta în sângele unui animal hămesit de lungii ani de opoziţie?

Disputa din aceste zile dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană este doar aparent ilogică şi intempestivă. Ea capătă logică doar dacă îi enunţăm motivele care nu se spun niciodată. Victor Ponta nu are niciun chef, dar absolut niciun chef să împartă cu Mircea Geoană puterea pe care o va câştiga la anul pe vremea asta. O are deja de împărţit cu prea mulţi, dacă e să-i socotim doar pe Crin Antonescu şi Dan Voiculescu.

Pasul la ofsaid pe care l-au jucat Ion Iliescu şi Adrian Năstase, susţinându-l pe Ponta azi ca să-l trădeze mâine, este doar aparent inexplicabil. El capătă sens doar dacă vedem că Iliescu şi Năstase nu au niciun chef, dar absolut niciun chef să-l lase pe Ponta să împartă singur puterea pe care o vor obţine cu toţii la anul pe vremea asta. L-au flancat imediat după ce acesta a ajuns liderul partidului şi nu arată nici cea mai mică intenţie să-l lase de capul lui. Electoral, poate fi o mişcare înţeleaptă: nucleul dur al alegătorilor PSD preferă să-i vadă, fie şi în fundal, pe cei doi.

Hienă perfectă, Hrebenciuc a simţit primul mirosul de sânge care ţâşneşte din jugulara lui Geoană. După o penitenţă de câţiva ani, el vrea cu înverşunare să revină în linia întâi, însă nu oricum, ci în tabăra învingătorului. Prin urmare, înainte de a vedea ce soartă va avea Geoană, şi-a convocat de urgenţă judeţeana de partid şi a decis să fie loial în totalitate lui Victor Ponta. Abia după Hrebenciuc s-a trezit şi Doljul să anunţe că-l sprijină pe Geoană.

Ştiinţele naturii spun că întotdeauna trebuie să existe o proporţie corectă între dimensiunea ciolanului şi cea a haitei care îl sfâşie. Când una dintre componente - ciolanul sau haita - tinde să rupă echilibrul, mai devreme sau mai târziu vine cineva sau ceva care îl restabileşte. În acest moment avem un ciolan prea mic pentru o haită aşa de mare. 

Liviu Avram este redactor-şef adjunct "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite