Băsescu e pe moarte, nu?

Există oare beţişoare pentru urechi cu vată la un singur capăt?

Deputatul PDL Sever Voinescu a lansat miercuri o acuzaţie extrem de gravă la adresa presei: „În România nu se poate discuta cu decenţă despre sănătatea preşedintelui - şi asta din cauza presei". Am fost foarte supărat pe Sever Voinescu după această afirmaţie, pe care o socoteam complet nedreaptă. Sănătatea preşedintelui este un subiect de maximă importanţă pentru presă, aşa că insistenţa cu care gazetarii scormonesc - sau, după caz, scornesc - informaţii de această natură este cât se poate de legitimă.

Bunăoară, când îl inviţi pe Vadim în studio şi-l întrebi ce opinie are el despre sănătatea preşedintelui, iar acesta afirmă cu siguranţa oncologului „Băsescu are cancer!", că aşa i-au spus lui serviciile secrete patrioate, nu înseamnă câtuşi de puţin un act indecent, ci unul de extremă cumpătare jurnalistică. În ultimă instanţă, Vadim zice de două decenii că el e viitorul preşedinte al ţării - deci e singurul om care poate amâna la infinit cancerul prezidenţial. Cum să nu-l inviţi?

Sau când citeşti într-un titlu de ziar sau pe burtiera unei televiziuni o interogaţie de genul „E Băsescu pe moarte?", asta iar nu înseamnă indecenţă, ci aplicarea străvechiului principiu jurnalistic „Noi nu dăm cu parul, noi întrebăm". După cum şi „Băsescu e pe moarte, cine urmează?" este tot o întrebare, nu? Întrebăm, nu dăm cu parul.

Şi cum stăteam eu aşa, supărat pe Sever Voinescu, aflu mai spre seară cum şi-a justificat preşedintele Băsescu vizita la secţia ORL a Spitalului Militar. Cică după ce îşi făcuse porţia zilnică de înot (apropo, unde înoată preşedintele? Posibil subiect), când cu o ureche vorbea la telefon cu un ministru, a dat să-şi şteargă apa din cealaltă ureche. Numai că, din grija guvernării, şi-a vârât capătul beţişorului care n-avea vată şi s-a zgâriat. Instinctele gazetăreşti mi s-a declanşat instantaneu, am înşfăcat codul deontologic ca nu cumva să greşesc şi mi-am formulat ipoteza investigaţiei: există oare beţişoare pentru urechi cu vată la un singur capăt? Dacă nu există, nu cumva preşedintele ne-a minţit? De ce oare? Şi dacă există, de unde le ia? - că în România parcă nu se găsesc! Le aduce cumva din străinătate? Că şi operaţia la coloană şi-a făcut-o la Viena, deci e clar că nu are încredere în sistemul sanitar românesc. Dar dacă nu a folosit un beţişor standard, fie el cu vată la unul sau la două capete? Dacă a folosit un băţ de chibrit, o scobitoare sau, şi mai îngrozitor, o agrafă? De ce a ascuns asta poporului? Ce fel de preşedinte este ăsta, atât de iresponsabil cu propria sa sănătate? Ce păzeşte SPP-ul şi de ce nu-şi dă demisia directorul? Îşi poate cineva închipui ce s-ar fi întâmplat dacă, lovit de groaznicele veşti ce-i veneau dintr-o ureche, ar fi mişcat-o ceva mai brutal pe cealaltă? Vă imaginaţi ce-ar fi însemnat un preşedinte surd? Surd la nevoile oamenilor şi la toate cele? Aud?

Aşa că, până când vom primi răspunsuri la toate aceste întrebări de la instituţiile abilitate, plătite din bani publici, se cuvine să punem concluziile: Băsescu e pe moarte, nu?

Întreb, nu dau cu parul.

P.S. Incredibil, Realitatea TV chiar a făcut subiectul, pe bune, dar a ajuns la altă concluzie: beţişoarele i le-a adus Udrea de la Shanghai. Ei, poftim...