„X mm din y km“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astă-iarnă, când am auzit prima oară despre spectacolul purtând numele din titlul articolului, realizat de Geanina Cărbunariu după piese din dosarul scriitorului disident Dorin Tudoran, am spus că aşa ceva nu se poate…

Astă-iarnă, când am auzit prima oară despre spectacolul purtând numele din titlul articolului, realizat de Geanina Cărbunariu după piese din dosarul de urmărire informativă al scriitorului disident Dorin Tudoran, am spus că aşa ceva nu se poate, că nu ai cum să faci o piesă de teatru plecând de la documente atât de aride, atât de statice. Nici măcar după ce am citit cronicile foarte elogioase apărute imediat după spectacolul de la Cluj, nici după ce mi-a scris entuziasmat însuşi „autorul" piesei, care a văzut unul din spectacolele de la Timişoara, nu reuşeam să înţeleg prea bine cum stau lucrurile cu o asemenea aventură teatrală. Am pus cuvântul „autorul" între ghilimele, dat fiind că Dorin Tudoran este mai degrabă unul dintre personaje, cel principal, decât un autor în sensul propriu al termenului. Pentru că textul de bază de la care porneşte înscenarea Geaninei Cărbunariu este stenograma unei discuţii de la Comitetul Municipal Bucureşti al PCR, în cursul căreia Dorin Tudoran care, sătul de un cincinal de tracasări politice şi poliţieneşti, ceruse dreptul de emigrare în Statele Unite, fusese „invitat" pentru ceea ce se chema pe vremuri „munca de lămurire". Pe parcursul unei discuţii animate, mai ales de invitat!, „lămurirea" cu pricina cade în sarcina tovarăşilor Croitoru, secretar al CM Bucureşti al PCR, şi Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Un alt personaj important este cel care va lăsa mărturie posterităţii şedinţa cu pricina, TO, „tehnica operativă", reprezentat şi prin joc actoricesc, dar şi prin microfonul instalat sub masa în jurul căreia se desfăşoară discuţia de „lămurire".

După premiera de la Cluj şi spectacolele de la Timişoara, piesa a mai fost pusă în scenă cu mult succes la Bucureşti, la Varşovia, preluată de postul public de televiziune polonez, pentru a ajunge joia şi vinerea trecută la Iaşi, unde a fost jucat în sala  Teatrului „Fix", un club-cafenea foarte adecvat unor spectacole de teatru experimentale, inaugurat cu acest spectacol. Şi aşa am înţeles de ce poate să aibă succes o asemenea întreprindere artistică. Cred că dinamica spectacolului şi menţinerea în alertă a publicului pe tot parcursul acestuia, dincolo de interesul istoric, se datorează câtorva excelente idei regizorale. Mai întâi, faptul că actorii şi spectatorii împart acelaşi spaţiu, neexistând o separaţie între scenă şi restul sălii, sugerează că, într-o lume arbitrară, cum era cea din vechiul regim, totul avea loc „la vedere", pe scena socială, ca să spun aşa, şi că toţi erau, în acelaşi timp, şi „actori" şi „spectatori". Apoi, tot ceea ce se petrece în sala-scenă este transmis prin cameră video pe cele două mari ecrane aşezate faţă în faţă - ceea ce potenţează impresia de supraveghere continuă. În al treilea rând, actorii nu îşi aleg rolurile pe care le vor juca, nici nu sunt distribuiţi de regizoare într-un rol sau altul, ci le trag la sorţi, iar pe parcursul spectacolului, le şi schimbă de câteva ori între ei. Asta mi se pare a semnala faptul că, într-o lume pe dos, joci un rol social sau altul mai puţin în virtutea unei opţiuni personale şi mai mult în conformitate cu voinţa unui mecanism implacabil dar care, la suprafaţă, indivizilor le apare ca fiind arbitrat şi aleatoriu. În sfârşit, de mai multe ori pe parcursul spectacolului, unele pasaje sunt reluate, cu personajele astfel interschimbate, episodul final beneficiind de patru-cinci reluări, ceea ce sugerează că o astfel de lume, după ce te capturează în ghearele sale, îşi exercită repetitiv şi la nesfârşit presiunea, poate chiar teroarea asupra ta, biet individ rămas fără urmă de autonomie.

Ca şi în cazul celorlalte ediţii, spectacolul a fost urmat de o dezbatere cu publicul, în cea mai mare parte tânăr şi foarte tânăr, care a fost atât de animată încât n-am putut să nu mă întreb unde naiba o fi acea celebră indiferenţă a tinerilor faţă de trecutul recent! Fiind, probabil, decanul de vârstă al spectatorilor, am fost atât de mitraliat de întrebări despre lumea veche, partid, Securitate, disidenţă etc încât am ajuns, fatalmente, să mă repet! Spectacolul Geaninei Cărbunariu mi s-a părut şi din acest punct de vedere un succes. La care, pe lângă regizoare, au participat actorii Toma Dănilă, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu şi Rolando Matsangos, asistenta de regie Alexandra Felseghi şi Ciprian Mureşan, autorul conceptului video. Îi felicit pe toţi. Îi felicit şi pe organizatorii festivalului „ContemporanIS", care a invitat spectacolul aici şi pe fondatorii Teatrului „Fix", care a debutat atât de convingător găzduindu-l. Ba chiar aş felicita şi AFCN pentru sprijinul financiar acordat proiectului.

Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010, susţine o rubrică de comentariu politic în „Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite