Viaţa bate criza. În Creta

O fi Grecia în criză, dar un lucru e sigur – chiar de va fi să piară, nu se va preda!

Cunosc foarte bine dimensiunile finaciare uriaşe ale crizei greceşti. Politicienii şi economiştii nu încetează de peste un an să vorbească despre un posibil  faliment, cu efecte asupra întregii zone euro, ba chiar a întregii economii europene şi mondiale. Acum câteva săptămîni, Germania şi Franţa au decis salvarea Greciei, iar UE i-a acordat acesteia un nou împrumut, uriaş, ba chiar atipic. Datoria totală acumulată în acest moment de Grecia, în condiţiile unei economii care ar merge unsă şi ale unei fiscalităţi ajunse la ora adevărului, ar putea fi, eventual, plătite în câteva generaţii. Nu mă îndoiesc că economiştii, politicienii şi strategii de toate felurile nu se înşeală şi nici nu încearcă să ne mintă. Cu atât mai şocant este pentru mine să constat că în Creta, unde vin vară de vară de vreun cincinal, semnele crizei nu sunt vizibile. Nici măcar mişcările de protest de acum câteva săptămîni, care au trecut ca o boală a copilăriei, n‑au ajuns până aici.

Anul trecut, au fost ceva mai puţini turişti decât acum doi ani, dar anul acesta aglomeraţia din Hersonissos este uneori greu de suportat. Tavernele, restaurantele şi terasele sunt arhipline, în discoteci tinerii dansează şi pe mesele de la bar nu doar din teribilism, ci şi pentru că nu e spaţiu destul. Pe plaje, şezlongurile sunt lipite unul de celălalt. Norocul meu cu obiceiul de a merge pe stânci în locuri cât mai puţin accesibile. Turişti, veţi spune, şi aveţi dreptate. Mai precis, turişti sosiţi din ţări aflate tot în plină criză, ba chiar intrate în al doilea val. Pe un tricou la modă anul acesta, scrie: Greek crisis: No job. no money. No problems. Şi aşa este privită criza aici, cu umor, poate şi cu înţelepciune, fără isterie. Insula pare să funcţioneze cu toate motoarele în plin. E adevărat că nici evaziunea n-a dispărut cu totul.

Pe bulevardul principal, care străbate oraşul de la est la vest şi în vasta zonă comercială din portul turistic, totul pare în regulă - case de marcat, facturi, bonuri fiscale etc. Pe străzile lăturalnice, situaţia nu e mult schimbată faţă de cea de acum doi-trei ani, nu te jigneşte nimeni cu vreo procedură corectă fiscal. Asta e o problemă ce ţine de sute de ani. Pe vremea ocupaţiei turceşti, banii din taxe mergeau la ocupant, aşa că evaziunea era act de bravură, chiar patriotic! Mulţi greci nu vor fi aflat probabil că ţara e de mult independentă şi continuă să-şi manifeste patriotismul fiscal!

Şi dacă în oraş mai auzi de criză, într-un sat aflat la vreo 4 - 5 kilometri de Hersonissos, spre interior, sătenii, aşezaţi confortabil pe terasele tavernelor, ridică din umeri dacă sunt întrebaţi de criză, împrumuturile uriaşe, datoria suverană şi alte subtilităţi financiare. Parcă sunt cei din Siliştea Gumeşti, prezenţi nu de mult într-o anchetă publicistică de la noi.

Însă semnul cel mai clar că, în plină catastrofă financiară, viaţa bate criza l-am avut într-o seară,  pe la 22, în piaţeta din faţa catedralei. Zeci de copii de 8 - 14 ani, unii poate mai mici, se jucau acolo cu frenezie agonală - de la agon, desigur. Jucau tot felul de jocuri, unele în acelaşi timp cu aproximativ aceiaşi parteneri. O dezlănţuire de energie liberă. Între altele, jucau capace, joc pe care nu l-am mai văzut jucat nicăieri din vremea copilăriei mele, când un capac pictat de la pepsi valora cinci capace verzui de bere! Pe băncuţele de lemn din jurul piaţetei, câteva bunici îmbrăcate în negru priveau apatic joaca şi jocurile - nemişcate, tăcute, venite parcă din eternitate. O fi Grecia în criză, dar un lucru pare sigur - chiar dacă va fi să piară, nu se va preda!