Un stat medieval

România noastră e o ţară interesantă în care totul funcţionează parcă în virtutea unui soi de magie inversă. Un fel de «Twin Peaks».

Cu cât vorbim mai mult despre combaterea corupţiei, cu atât aceasta sporeşte mai falnic. Dacă sunt abordate chestiunile ce ţin de echilibrele economice şi raţionalizarea cheltuielilor, poţi fi sigur că vor fi afectate salariile şi pensiile modeste, dar nu privilegiile clasei superpuse. Din cele peste 30 de miliarde de euro accesibile din fondurile europene, am absorbit spre patru procente, parte pentru că suntem incapabili să producem proiecte valabile, parte pentru că alde dna Udrea s-a gândit să-i înveţe dumneaei pe europeni regulile, ale lor fiind probabil prea complicate! Deşi acestea nu pretind altceva decât rigoare şi corectitudine. Însă cu acestea două, e destul de clar că jocurile clientelare se complică prea mult şi inutil!

De o bucată de vreme se tot vorbeşte, din inspiraţie cotroceană, despre modernizarea statului şi deja a început să mă strângă în spate. Nu pentru că aceasta n-ar fi necesară, Doamne fereşte!, că trăim într-un fel de stat medieval, ci de teama aceleiaşi magii inverse. Un stat medieval? Păi, nu avem o Constituţie, nu avem pluralism politic, alegeri libere, Justiţie independentă, economie de piaţă? Nu, nu avem sau, mai degrabă, avem simulacrele acestora, un fel de forme fără fond, atâta vreme cât aceste instituţii nu funcţionează ca în societăţile moderne. De la ultimul poliţist cu mentalitate de miliţian şi până la preşedinte, Constituţia este călcată în picioare mai de toată lumea, uneori chiar de către membrii Curţii Constituţionale. Pluralismul politic este o glumă, cât timp între partidele noastre nu există vreo deosebire doctrinară şi ideologică reală, toate îmbrăţişând o ideologie unică şi originală alcătuită prin ingenioasă îngemănare dintre populism şi cleptocraţie. Nu despre partide este vorba, ci despre asociaţii clientelare, cu puternice tuşe mafiote, mobilizate de o crâncenă bătălie pentru resurse. Şi dacă ar fi vorba despre elite de pradă numai în cazul partidelor încă ar fi ceva, însă toate elitele noastre sunt de pradă, până şi cele intelectual-culturale, gata să-şi vândă autonomia pentru cele mai mici privilegii şi sinecuri. Această joacă de-a pluralismul a condus la discreditarea parlamentarismului şi la legiferarea majoritară prin ordonanţe de urgenţă, asumări ale răspunderii guvernamentale şi deja celebra „adoptare tacită", care a funcţionat şi în cazul unor proiecte de lege ce puneau grav sub semnul întrebării drepturile şi libertăţile civile. Cât priveşte economia, de piaţă n-a apucat să ajungă, fiind una, mai degrabă, de talcioc!

Relaţiile dintre stat şi cetăţeni şi dintre primul şi comunităţile de varii dimensiuni sunt de vasalitate, ca un Evul Mediu. Supusul stă cuminte şi primeşte ceva sau i se promite ceva. Bugetul este distribuit în funcţie de gradul de vasalitate al conducătorilor comunităţilor, cei din partidul guvernamental fiind cei mai ascultători. Între alegeri şi diversele alocări bugetare, mulţime de primari şi preşedinţi de consilii virează spre partidul guvernamental spre a-şi dovedi vasalitatea. După cum procedează Guvernul, procedează şi baronii locali cu primăriile din subordine. În urmă cu 20 de ani, procesul abia începea, prin 2000, crescuse simţitor, acum e deplin. E limpede că statul trebuie modernizat. Poate face actuala clasă politică aşa ceva? Nu. În primul rând, este produsul său şi apoi ea însăşi s-a autogenerat în condiţiile medievale descrise. În al doilea rând, nici nu are nevoie să-l modernizeze, o populaţie putând fi perfect controlată de un asemenea stat. Modernizarea statului nu ţine, deci, de politrucimea noastră, ci de noi înşine, de capacitatea noastră de a face presiuni puternice şi constante în această direcţie. O populaţie nu poate face asta. Un popor da. Dar pentru asta ar trebui să aflăm că suntem cetăţeni şi contribuabili - pătura superpusă îşi oferă privilegiile din banii noştri! - deci să fim în stare să construim contraponderea statului, societatea civilă. Doar aşa este posibil un stat modern, definit în termenii democraţiei liberale.

Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist şi susţine din 2010 o rubrică săptămânală în „Adevărul".