Un alt(fel de) an

Am păşit într-un alt an, pe care mi l-aş dori – cum vi-l doresc şi dumneavoastră – nu doar altul, ci şi altfel. Altfel, nu doar prin comparaţie cu ultimii trei ani, cei de criză majoră, ci cu toţi anii din 1938, anul instalării primei dictaturi, mai degrabă de operetă, a celui de-al doilea Carol.

Am păşit deja cu hotărâre într-un alt an, pe care mi l-aş dori - cum vi-l doresc şi dumneavoastră - nu doar altul, ci şi altfel. Altfel, nu doar prin comparaţie cu ultimii trei ani, cei de criză majoră, ci cu toţi anii de la revoluţie încoace, ba chiar dacă e să fiu precis, de la război şi, poate din 1938, anul instalării primei dictaturi, mai degrabă de operetă, a celui de-al doilea Carol. De bună seamă, nu sunt chiar atât de naiv să-mi leg slabele mele speranţe de vreun partid politic sau de vreo alianţă. Toate partidele aflate acum în Parlament au fost la guvernare, în diferite combinaţii - UDMR chiar în toate combinaţiile! - şi, după cum cred, ne-au arătat ce pot. Au fost la guvernare chiar şi partide aflate pe moment de tuşă, PRM a făcut parte, de pildă, din „patrulaterul roşu", care a sprijinit comicul Guvern Văcăroiu, aşa că degeaba îşi îmbracă astăzi o nouă virginitate. Cum degeaba joacă rol de fecioară apeviştii unui general de curele şi izmene - nu doar că sunt acum la putere, dar toţi au mai fost şi cu partidele lor anterioare. Partide noi? Da, Partidul Poporului! Sper însă din toată inima că scorurile din sondaje sunt manifestări ale protestului faţă de situaţia politică din ţară, nu opţiuni politice adevărate. Nu cred că suntem chiar atât de idioţi să votăm un partid născut din coasta Elodiei! Am votat noi unul născut dintr-o revistă de scandal, dar măcar atunci eram în zorii democraţiei. Alt partid nou? Noua Republică, nu de mult anunţată, care mi-ar putea spune ceva doar dacă nu i-aş vedea de la o poştă cordonul ombilical gros cât un odgon cu care amarezi corăbiile la ţărm. Poate partidul anunţat într-o revistă de umor de dl Geoană? Doamne iartă, dar cine mai crede în gesturile politice ale acestui domn?!

Deci de la politrucii de toate culorile nu aştept nimic. Unii îmi vor răspunde că rotaţia la guvernare e necesară pentru „salvarea democraţiei". Primul impuls este să cad de acord, numai că imediat îmi dau seama că acest proces e doar gradul zero al democraţiei şi nu garantează decât schimbarea unei găşti de incompetenţi şi corupţi cu alta. Atâta vreme cât raporturile noastre cu puterea politică, oricare ar fi aceasta, nu se schimbă, nu se schimbă nimic esenţial şi o vom duce la fel de prost, ne vom simţi la fel de batjocoriţi, vom rămâne aceeaşi masă de manevră bună de manipulat la începutul fiecărui ciclu electoral şi lăsaţi ploii până la următorul. Prin urmare, nu am vreo speranţă legată de „ei". Atunci, de ce altceva mi-o leg? De intelectuali? Să fim serioşi! După ce-au jucat, mulţi dintre ei, în tragedia pusă în scenă de Iliescu şi s-au mutat, cu arme şi bagaje, în tragicomedia montată de Băsescu? O parte nesfiindu-se, ca interludiu, să treacă şi prin dramoleta dlui Constantinescu? Chiar să fim serioşi!

De ce anume îmi leg atunci firava speranţă? În mod neaşteptat, de slăbănogii de „noi". Cred că, în fine, vom înţelege că, dacă nu reinventăm societatea civilă, viaţa noastră nu se va schimba indiferent de ce guvernare ne va lua în antrepriză. Numai acest tip de coagulare a spiritului colectiv este capabil să spună nu abuzurilor şi hoţiei, poate pronunţa apăsat: „aiasta nu se poate, stimabililor" sau „pe aici nu se trece". Sper că vom înţelege vorba regretatului Havel despre „puterea celor fără de putere". Sau, pentru că se apropie aniversarea naşterii poetului, să-i parafrazăm un vers: de ce uităm că-n noi e număr şi putere?

Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010, susţine o rubrică săptămânală de comentariu politic în „Adevărul".