Omul nou şi noua clasă

Un amplu comentariu la penultima postare de pe blogul meu abordează o chestiune care mă preocupă şi pe mine – este vorba despre fizionomia noilor politicieni români.

Se întâmplă să mă întâlnesc în anumite opinii cu unii dintre prietenii sau doar interlocutorii mei. Uneori, cum e cazul scriitorului care semnează InimăRea nu doar la secţiunea de comentarii de aici sau de pe blogul meu, ci şi pe coperţile cărţilor, se întâmplă chiar destul de des. Poate pentru că suntem de vârste apropiate şi am crescut în medii intelectuale asemănătoare, chiar dacă eu la Iaşi, iar el la Bucureşti. Un amplu comentariu la penultima postare de pe blogul meu abordează o chestiune care mă preocupă şi pe mine - este vorba despre fizionomia noilor politicieni români. Eu n-aş fi foarte restrictiv, pentru că am senzaţia că - şi în această privinţă! - copiem modelele mai ilustre ale Vestului. Că doar nu suntem plagiatori doar în tezele de doctorat! El îi numeşte pe aceşti juni politruci cyborgi şi denumirea nu e eronată. Aş adopta-o, doar că i-aş împărţi apoi în trei subclase în funcţie de domeniul de activitate dominant, nu exclusiv, pentru că unii dintre ei sunt plurilateral dezvoltaţi, nu doar politicieni.

Ce vreau să spun? Că „omul nou", nu în sensul lui Ceauşescu, ci poate într-unul mai cumplit!, e deja printre noi şi a început să constituie „noua clasă" care ne va conduce „spre capitalism în zbor", ţinta nemaifiind comunismul ideologizat la maximum şi vetust. În ciuda faptului că acest om şi această clasă sunt menite să conducă umanitatea prin tranziţia crizei spre nu ştim exact unde, ceea ce este sigur e că, într-un sens, sunt probele unei perfecte adaptabilităţi. Ei ar reuşi în orice tip de societate - democratică, comunistă, fascistă -, poate nu şi în cele fundamentalist religioase care solicită spiritul, fie şi unul malformat. De altfel, destui dintre ei au făcut fără convulsii trecerea din activul utecist în cel civico-politic sau diplomatic democratic. Nu mai sunt cazuri izolate, ci veritabile reţele care constituie încet-încet „noua clasă". E un tip antropologic în expansiune, care se dezvoltă acum în trei sub-tipuri, toate caracterizate printr-o reducere spre zero a afectivităţii (în afara iubirii nemăsurate de sine şi a dispreţului faţă de ceilalţi), o neutralitate etică absolută (situându-se dincolo de bine şi de rău, judecând în funcţie de utilitate, nu de moralitate), laolaltă cu o supunere simulată faţă de superiorii ierarhici şi o cruzime manifestă faţă de subordonaţi. Când ajung în funcţie, îţi dai seama pe loc ce spune vorba populară „să te ferească Domnul de sluga ajunsă stăpân".

În funcţie de inteligenţă, pregătire şi de anumite preferinţe inexplicabile, se împart in „androizi" (politicieni, diplomaţi, oameni de afaceri, funcţionari internaţionali, bancheri etc.), „robocopi" (practicanţii violenţei fizice sau simbolice, indiferent dacă sunt jandarmi sau huligani - cel mai bine s-a văzut comuniunea dintre ei când jucau tenis, în ianuarie, cu bucăţile de macadam şi când jandarmii loveau femei, pensionari etc., nu pe provocatori). Nu trebuie omişi „lucrătorii" diverselor servicii secrete, pentru care e mai spornic să ne suspecteze şi urmărească  pe toţi, decât să se axeze pe terorişti! Şi, în sfârşit, a treia categorie, căreia nu i-am dat încă nume, e compusă din scientişti, mai ales din ştiinţele omului, autori de articole stas, da, celebrele ISI - uri, fără vreo idee proprie, dar care tot verifică, uneori o sută în acelaşi timp, teoriile făcute de alţii... Cum mulţi dintre ei sunt băgaţi în „inginerii sociale" în care solidaritatea de „nouă clasă" bate etica profesională, cred că le putem spune frankensteini!

Ei bine, asta e lumea în care intrăm, de fapt, am şi intrat şi, probabil, trebuie să spunem mulţumesc pentru că, unii dintre noi,  suntem destul de bătrâni ca să n-o prindem în starea ei de desăvârşire - deocamdată, mai are goluri... De pildă, fizic încă nu sunt toţi la fel, deşi obţii efecte uluitoare dacă suprapui efigiile unui fost premier, a unuia în funcţie şi a unui controlor de la FMI, cum a procedat cineva! Amuzant este că toate cele trei categorii se revendică, fiecare pe ogorul său, de la competenţă si eficienţă. Doar că, prin competenţele şi eficienţa lor proverbiale, am ajuns în cea mai profundă criză, nu doar economico-financiară, din istoria umanităţii.

Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010, susţine o rubrică de comentariu politic în „Adevărul".