Nu există ţară pentru reformatori

Partidele sistemice sunt incapabile de reformare. Să nu ne trezim din pricina asta cu mari surprize în 2012 din partea celor din marginea sistemului.

Cu părere de rău, constat că scepticismul meu în ceea ce priveşte capacitatea partidelor noastre de a se auto-reforma, contribuind astfel la reforma structurală a câmpului politic şi a vieţii politice băştinaşe, s-a mai verificat o dată. Reunite la sfârşitul săptămânii, principalele structuri colective de conducere ale PDL au respins voios adoptarea criteriilor de integritate sau, mă rog, le-au amânat sine die. Gândul că totuşi Congresul este forul suprem de conducere şi acolo „gruparea reformistă" ar putea să introducă chestiunea pe agendă nu are sens. Pe de-o parte, congresele PDL, de când era PD, sunt disciplinate, cum disciplinate sunt şi celelalte forme de alegeri interne, fapt vizibil la alegerile din teritoriu, puzderie dintre ele cu un singur candidat la conducerea filialelor. Pe de altă parte, nu doar că „grupul reformist" este minuscul, dar a şi fost pus la punct exemplar în întrunirile de la sfârşitul săptămânii - cine a ascultat discursurile şi declaraţiile liderilor PDL, de la dna Udrea la dl Videanu şi de la dl Berceanu la nu ştiu care alt vicepreşedinte, nu-şi mai poate face iluzii în ceea ce priveşte şansele „reformiştilor" de a mişca un milimetru lucrurile din loc. De altfel, cred că s-au vindecat de iluzia că ar putea reforma ceva, de vreme ce bravii lor colegi au constatat că nu e nevoie. Nu ştiu ce vor face în continuare dna Monica Macovei, dl Preda şi puţinii lor asociaţi, dar multe opţiuni nu au. Ideea unui alt partid, „unul mai trainic şi mai frumos", e una extraterestră în momentul de faţă. Migrarea spre oastea de strânsură a generalului de izmene ar fi contra naturii, de vreme ce acolo sunt ipochimeni la fel de discutabili cu cei care luptă în PDL. Rămâne fie părăsirea politicii de partid, după o experienţă nefericită, fie strategia „capul la cutie" până la un eventual moment mai bun pentru schimbare.

Nu cred să fie vreo consolare pentru aceşti politicieni cumva fantaşti, dar ei ­n-au făcut decât să repete eşecul glorios al „reformiştilor" din PSD, celebrul „grup de la Cluj". Şi ei au avut idei reformatoare şi ei s-au agitat, dar au ajuns, în cele din urmă, înapoi la meseriile lor, dl Dâncu fiind, de altfel, un foarte bun analist al vieţii politice a zilei. Ar fi fost preferabil să aibă succes cu intenţiile sale reformatoare, că de analişti, chiar dacă nu mulţi la fel de buni, nu ducem lipsă! Nu, nu merg reformele interne în partidele noastre şi cum electoratul, cel puţin deocamdată, nu le sancţionează suficient de energic, sunt mici şanse să meargă şi de acum încolo. Voiam să adaug că, mai degrabă într-o manieră sui generis, PNL ar fi suportat nişte reforme - mă refer la spargerea repetată şi la procesul de creştere a aripioarelor, dar văzând cum arată liderşipul şi memberşipul său, ca şi ciudata, ideologic, alianţă în care a intrat - deşi cuvinte precum ideologie, doctrină etc. sună la noi ca dracu'! -, îmi dau seama că reformă e un termen deplasat.

N-ar fi o chestiune atât de dramatică incapacitatea partidelor noastre de a se reforma dacă la anul nu am avea alegeri locale şi generale, în condiţiile în care sfârşitul crizei nu se vede, iar de vreo redresare a economiei şi, mai ales, o creştere a nivelului de trai nu poate fi vorba. De alt­fel, cele trei partide cu vocaţie extremistă sunt pe val în sondaje, iar domnii Vadim, Becali şi Diaconescu îşi freacă mâinile încântaţi. Singura speranţă mi se pare aceea că electoratul specific va vota „înţelept", îşi va împărţi atât de echitabil votul încât să nu treacă niciunul dintre cele trei partide pragul.

Ce chestie! Vor să reformeze economia, educaţia, sănătatea, ba chiar şi statul nişte partide incapabile de propria lor reformă!