„Norocul“ unor insule

Cu o infrastructură la pământ şi numai 4% fonduri europene absorbite, nutrim vise de mărire privind turismul!

De vreun cincinal, merg în Creta şi, dincolo de farmecul natural şi al climei, sunt mereu tulburat de starea impecabilă a infrastructurilor - de la autostrada est-vest la şoselele naţionale şi străduţele din localităţi până la infrastructura destinată direct turismului: amenajări balneare, porturi, hoteluri, restaurante etc. De câteva zile sunt pe insula Terceira din Azore, din motive familiale, insulă aruncată cu tot cu arhipelagul său în mijlocul Atlanticului, la 1.500 de kilometri de Lisabona şi vreo 2.500 de New York. Şi, iarăşi, aici, în „sălbăticie", retina îmi este lovită de starea impecabilă a infrastructurilor de transport şi turistice. O insulă al cărei diametru nu trece de 35 de kilometri, are până şi o modernă autostradă tot de la est la vest! Dacă n-aş şti că infrastructurile din Grecia şi Portugalia sunt la fel de bune oriunde te-ai duce, m-aş grăbi să conchid că pe planeta noastră insulele sunt nişte entităţi geografice care se bucură de un noroc special! Nu despre noroc însă este vorba, ci despre explotarea inteligentă a oportunităţilor de dezvoltare. Grecia şi Portugalia au reuşit să consume cea mai mare parte a fondurilor de dezvoltare puse la dispoziţie de UE încă din perioada preaderării. Dacă adaug că Polonia a reuşit să absoarbă integral fondurile europene, ne dăm seama că nu funcţionează vreo fatalitate care să lovească în ţările latine ori în cele foste comuniste.

România a reuşit să absoarbă doar circa 4% din sumele alocate - suma totală e de aproape 30 de miliarde de euro! - nu pentru că e latină ori a fost comunistă, ci pur şi simplu din pricina guvernanţilor săi succesivi, care parcă s-au întrecut în incompetenţă, lăcomie şi nepăsare faţă de interesele naţionale.

Căile ferate sunt aproape putrede, şoselele la pământ, autostrăzile scumpe şi niciodată terminate, aeroporturile internaţionale le putem număra pe degetele de la o mână, dar dna Udrea are fantasme şi gărgăuni că în România s-ar putea face şi altceva în afara turismului extrem, în ciuda deţinerii unui patrimoniu natural şi cultural-istoric. De altfel, cu câteva proiecte gen Roşia Montană punem pe butuci şi patrimoniile cu pricina. Ar fi de râs gargantualesc, dacă n-ar fi de plâns la modul abisal.

Trebuie să recunosc - micuţa insulă din mijlocul Atlanticului n-a aşteptat integrarea Portugaliei în UE pentru a-şi începe aventura modernizării - câteva secole a fost punct de aprovizionare pentru navigatorii de cursă lungă, care i-au adus nu doar oarece prosperitate, dar au şi împădurit-o cu arbori aduşi din toate colţurile lumii, de la eucalipţi la brazi japonezi, găseşti aproape orice arbore aici. În al Doilea Război Mondial a servit drept bază aviatică pentru britanici, iar după război a devenit una Air Force - primele infrastructuri moderne au apărut atunci, din necesităţi militare. Baza este sub comandament portughez, dar toate lucrările cad în sarcina oaspeţilor. Până şi modernul aeroport civil de la Lajes foloseşte pista militarilor americani, care tocmai au adus-o la cele mai înal­te standarde în materie. O parte a localnicilor trăieşte, de altfel, din necesităţile de produse şi servicii ale bazei, inclusiv în privinţa bonelor pentru copiii mici. Aşa va fi probabil şi la Deveselu, dar din păcate comuna din sudul ţării reprezintă o foarte mică parte a teritoriului naţional!

Însă, cum spuneam, modernizarea de ansamblu a insulei, ca şi a arhipelagului şi a întregii ţări a făcut „marele salt înainte" prin absorbţia competentă a fondurilor europene. Vreme în care, politrucii noştri de toate culorile fac şedinţe ca să vadă de ce nu merge treaba, inventează autorităţi speciale, în loc să pună biciul pe spinările celor care nu-şi fac treaba pentru care sunt plătiţi! Dacă i-ar lua naiba pe toţi, cu tot neamul lor de proşti, probabil lucrurile ar merge mai bine. Dar cum să laşi biata Românie fără imensa lor tâmpenie deasupra capului?!