Meşterul Manole este un reportaj!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Va trebui să redescoperim bucuriile simple ale vieţii, să ne înarmăm cu burghie şi trafalete şi să ne transformăm într-un popor de meseriaşi de înaltă policalificare.

O  fi fost, pe vremuri, balada „Meşterul Manole" un fel de mit fondator, o poveste simbolică despre relaţia dintre creaţie şi sacrificiu - mai ales al altuia, al alteia! -, dar nu mă îndoiesc că în zilele noastre aceasta a căpătat toate virtuţile unui reportaj, chiar ale unui cum nu se poate mai realist. Deosebit de creatorul anonim al mitului, n-am ajuns la concluzia aceasta pe cale speculativ-poetică, ci pe una pragmatică, e rezultatul unor acte de observaţie sistematică şi îndelungată. Acum vreun cincinal, când am recondiţionat apartamentul în care locuiesc, siderat de mişcările haotice şi suplimentare ale lucrătorilor, de faptul că stricau ceva gata făcut când făceau altă operaţie - procedau ca şi cum s-ar fi scărpinat la urechea stângă cu mâna dreaptă, după un ocol în jurul capului! -, l-am întrebat pe amicul patron de firmă, unde naiba i-a găsit. M-a asigurat că i-a selecţionat, dar a avut onestitatea să adauge că dintre cei care au rămas! Între timp, am motive să cred că au rămas şi mai puţini, mă refer la cei care să ştie cât de cât meserie. Dacă acum cinci ani, era greu să faci o echipă completă, pentru lucrări complexe într-un apartament sau o casă, acum pare imposibil să găseşti măcar un meseriaş ca lumea pentru lucrări simple şi izolate - văruitul unei bucătării, confecţionarea tavanului unui balcon ori căţărarea pe pereţi a unor corpuri suspendate de baie sau hol. Tocmai am trecut prin asemenea experienţe. Iar de vreo două săptămâni, mă uit ca mâţa în calendar la „echipa" care „anvelopează" în dorul lelei blocul vecin şi mă gândesc cu groază că tot membrii săi se vor apuca zilele acestea şi de blocul nostru!

Nu ştiu, poate va trebui să ne cumpărăm cu toţii trafaleţi, pensule, maşini de găurit ş.c.l. şi să redescoperim bucuriile simple ale vieţii. Mai prost nu cred că poate să iasă, măcar lucrăm pentru confortul nostru şi, pe deasupra, nici nu mai dăm o căruţă de bani pe lucrul de mântuială! Încet, încet, revenim la economia de casă şi la înţelepciunea strămoşilor. Iată, medicii şi profesorii nici n-au aşteptat îndemnul preşedintelui şi au început să plece în masă. Avem toate şansele să redescoperim virtuţile medicinii tradiţionale şi ale vrăjitoarelor, ca şi pe cele pedagogice ale bunicilor. Ca şi undelemnul, „educaţie - de la bunica"! De altfel, s-ar putea ca preşedintele să aibă dreptate - învăţământul nostru produce prea mulţi „filosofi" şi prea puţini meseriaşi. Doar că mai avem o problemă şi abia asta mi se pare insurmontabilă, dincolo de ceea ce pregăteşte sau nu învăţământul nostru - filosofii măcar mai stau şi pe aici, nu pleacă chiar toţi în masă, în vreme ce meseriaşii cât de cât calificaţi o şterg unde văd cu ochii de cum apare ocazia. N-om mai reuşi noi să mai facem o casă cu măcar doi pereţi paraleli ori să punem un var uniform măcar pe unul singur, dar sunt totuşi şanse să inventăm nişte şcoli filosofice redutabile! Şi schimbăm şi brandul de ţară: „România, grădina filosofilor"! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite