Meciul dlui Boc cu românii

Nu cred că ne putem muta cu toţii peste fruntarii până binevoieşte să repauzeze Guvernul Boc.

în acest moment, în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale a României, guvernul Băsescu - Boc a pierdut meciul cu pensionarii şi conduce încă în competiţia cu salariaţii bugetari. Nici nu ştiu dacă nu s-ar cuveni o demisie, poate chiar două, dacă ne gândim că soluţia adoptată pentru reducerea deficitului bugetar aparţine preşedintelui. Însă dl Boc nu se lasă şi strigă din toţi rărunchii că „are soluţii". Pe bună dreptate, colegii dumisale de partid sar ca arşi şi-l întreabă de ce i-a trimis în fundul gol în colegiile în care au fost aleşi dacă ar fi existat şi alte soluţii?! Bună întrebarea, doar că soluţiile nu sunt chiar aşa de abundente, cum strigă dl Boc. În fond, pentru a reduce deficitul, nu există decât două soluţii, fie scăderea cheltuielilor, fie sporirea veniturilor. Cea din urmă poate însemna, cum pare să creadă premierul, şi o simplă creştere a taxelor şi impozitelor până la un punct socotit suportabil, unul care să nu falimenteze firmele şi contribuabilii fizici. Doar că, în condiţiile evaziunii fiscale de la noi, nicio creştere de impozite nu va mări încasările bugetare, în schimb riscă să sufoce şi ceea ce încă mai funcţionează în economie, pentru că vor afecta tot pe bunii platnici. Prin urmare, o creştere a încasărilor, în condiţiile păstrării nivelului taxelor, mi se pare preferabilă. Pentru asta însă, am avea nevoie de contribuabili care să ştie cu ce se mănâncă disciplina fiscală şi, mai ales, de funcţionari ai fiscului în stare nu doar să fie ei înşişi disciplinaţi, dar şi să-i disciplineze pe cei dintâi, ceea ce mi se pare de domeniul utopiei sau al SF-ului.

Desigur, dlui Boc ar putea să-i treacă prin minte şi luarea unor măsuri mixte - reducerea cheltuielilor concomitent cu creşterea taxelor, despre asta se şi vorbeşte acum - doar că este exact ceea ce ar face orice guvern inept şi lipsit de imaginaţie. Nici reducerea forţată a cheltuielilor, nici creşterea impozitelor, nici amândouă laolaltă nu sunt altceva decât un fel de frecţie la un picior de lemn, în absenţa unui set de măsuri de relansare a creşterii economice.

Dacă nu reuşim relansarea economiei, la fiecare sfârşit de trimestru vom mai tăia nişte salarii şi vom mai mări nişte impozite, singurul rezultat notabil fiind prăbuşirea şi mai avansată  a economiei. Nu-mi dau seama cu ce-om fi greşit cu toţii, ca şi comunitate, de ne-a pedepsit Dumnezeu cu un guvern şi un premier atât de inepţi, de lipsiţi de imaginaţie şi cu o voinţă de a se pune în slujba binelui public cu totul debilă. Teamă îmi este însă de mai rău! Cu cât se prelungeşte indecizia, cu cât întârzie mai mult reluarea, cât de timidă, a creşterii economice, cu atât şansele de ieşire din criză se îndepărtează, ca un fel de fata Morgana. În aceste condiţii, încăpăţânarea cu care preşedintele ţine de dl Boc şi de guvernul dezastrului condus de acesta mi se pare cu totul inexplicabilă şi profund dăunătoare.

Ce va fi? Nu am la îndemână niciun element care să mă conducă spre o ipoteză optimistă. Şi singurul semn de optimism nu vine de la ceea ce se întâmplă în ţară, ci de la zecile, poate sutele de români pe care i-am întâlnit în Venetto săptămâna trecută şi care, de la ospătari şi bucătari la manageri de hoteluri şi şefi de restaurante, funcţionau perfect într-un sistem funcţional. Nu ştiu însă dacă ne putem muta cu toţii peste fruntarii până repauzează Guvernul Boc!