La referendum, birjar!

Gestul preşedintelui este salutar nu doar în ceea ce priveşte reputaţia dumisale – pentru că arată că nu fuge de judecata poporului, ci şi pentru situaţia de după referendum.

Am ales să parafrazez în titlu pe Nenea Iancu nu doar pentru că suntem într-un an aniversar şi comemorativ, ci şi pentru că "dramatismul" confruntării politice de acum are puzderie de aspecte ce se trag din pulpana dramaturgului fără pereche. Dacă mă gândesc şi la nivelul isteriei publice provocate de eveniment, aş spune că pulpana cu pricina a fost croită şi de un regizor de talia lui Pintilie, pe când filma „De ce bat clopotele, Mitică?". O isterie percepută până şi de mine, aflat la vreo mie şi cincisute de kilometri de marginea Europei şi peste cinci mii de kilometri de ţară! Un avantaj al epocii televiziunii şi internetului este şi acela că nu trebuie să aştepţi să sosească ziarele cu vaporul ca să te informezi.

Nu este mai puţin adevărat că această isterie mi se pare - din fericire! -  una de suprafaţă, nu de profunzime, ea fiind abitir întreţinută de media electronice şi cybernetice, după cum sunt alocate acestea celor două găşti politice, care mai toarnă gaz peste foc şi prin intermediul activului şi fanilor extrem de prezenţi pe bloguri, forumuri şi la subsolul articolelor din versiunile electronice ale ziarelor. Şi aşa afli tot felul de minuni -un colonel abuziv, dar de televiziune!, te anunţă că un mason rus e amestecat în suspendare, iar alţii îşi dau de ştire despre legăturile de rudenie sau originea etnică a diverşilor jurnalişti din presa internaţională. Nu cred că toate aceste informaţii şi „informaţii" au vreun efect în orientarea publicului sau în stimularea prezenţei la vot. Ele sunt receptate mai degrabă ca nişte curiozităţi şi caraghioslâcuri, după cum se şi cuvine, pentru că asta şi sunt. Cea mai sănătoasă reacţie la chestia cu masonul, mi s-a părut, iarăşi, cea a lui Dorin Tudoran, care a scris că întrevede amprentele amestecului masonului George Washington în toată afacerea!

În ce priveşte campania pentru referendum, dacă USL, obligat şi de necesitatea îndeplinirii cvorumului, încearcă mai ales să atragă publicul în exercitarea dreptului de vot, PDL, pe tăcute ca să spun aşa, a transmis un fel de ordin de non-combat. Din fericire, preşedintele a perceput pericolul unei asemenea atitudini şi reiterează apelurile pentru o prezenţă masivă la vot, deşi aceasta s-ar putea să nu-l avantajeze, dacă e să ne luăm după sondajele de popularitate, deşi am reţinerile mele marcate în această privinţă.

Gestul preşedintelui este salutar nu doar în ceea ce priveşte reputaţia dumisale - pentru că arată că nu fuge de judecata poporului, ci şi pentru situaţia de după referendum. Dintre cele trei soluţii posibile - referendumul trece cu îndeplinirea cvorumului şi atunci vom avea alegeri prezidenţiale anticipate, referendumul nu trece şi preşedintele se întoarce la Cotroceni, referendumul trece dar fără cvorum, cea mai proastă este ultima.

Este ca şi cum poporul alegător l-ar demite pe preşedinte, dar nu de tot! Este situaţia care nu doar că ar menţine tensiunea politică, dar ar risca să transfere isteria publică de la suprafaţă spre profunzimea corpului social. Iar urmările sunt foarte greu de evaluat într-o asemenea situaţie, mai ales dacă luăm în calcul şi receptivitatea comunităţii noastre la diversiuni, provocări şi alte „stimulente" de aceeaşi natură. O să spuneţi că nu mai suntem în decembrie 1989 sau pe vremea mineriadelor şi aşa este, dar nici diferenţa, în ce priveşte maturizarea noastră politică şi civică,  nu mi se pare a fi chiar atât de mare!

Oricare ar fi acesta, societatea are nevoie - deci trebuie să-şi dea! - de un răspuns clar la referendum. Peste şase zile, îl vom cunoaşte!

Liviu Antonesei  este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010, susţine o rubrică de comentariu politic în „Adevărul".