Institutul de Monitorizare a Politicii

Proiectul nu-mi aparţine. Mi-a fost sugerat de un prieten, coleg psiholog, care, ca şi mine, s-a săturat să se abţină la vot. Vrea să voteze, dar vrea să şi aibă ce vota!

Cum articolul apare de Ziua Unirii, m-am gândit să fac o pauză la spiritul critic şi să propun ceva pozitiv. Asta pe de o parte, pe de alta, este limpede că, indiferent de cum se vor termina protestele de stradă, la capătul lor vom rămâne cu aceeaşi clasă politică, ceea ce nu e de bun augur pentru viitorul nostru. Sigur, acum, sub presiunea străzii, a criticilor ce se referă nu doar la putere, ci la ansamblul politicienilor, aceştia sunt dispuşi să promită îndreptarea şi să-şi ia angajamente solemne în această privinţă. Noi însă îi cunoaştem şi am constatat că, după ce au fost cu toţii la putere, după ce am avut parte de mai multe rotaţii la guvernare, calitatea clasei politice, în loc să se amelioreze, s-a deteriorat constant, astfel încât CPUN pare un vis al parlamentarismului. Este limpede că, din proprie iniţiativă, calitatea clasei politice nu se va ameliora în veci. Prin urmare, trebuie s-o obligăm să facă asta. Cum nu putem rămâne pe viaţă în stradă, trebuie să construim un mecanism de monitorizare constantă a acesteia. Proiectul nu-mi aparţine, eu doar l-am rotunjit şi-l popularizez, sperând că se vor găsi asociaţii civice care să şi-l asume.

În esenţă, propunerea lui vizează redactarea unui „Cod de conduită  politică", bazat pe un set de norme de bun comportament şi de discurs, manifestate în spaţiul public, şi de manifestare în spaţiul public, ambele iniţiate de un ONG - sau de o asociaţie de ONG-uri, dată fiind amploarea proiectului. Am putea numi organizaţia „Institutul de Monitorizare Politică". Menirea este de a inventaria şi a ţine evidenţa sistematică a tuturor conduitelor prin care politicienii se manifestă în public, iar „clasamentul" ar fi publicat pe un site. Ar putea fi gândite chiar două clasamente, unul al conduitelor pozitive şi altul al conduitelor negative. Poate să pară utopic, dar după un an, doi, poate până la viitoarele alegeri, dată fiind actuala contestare globală a clasei politice, ar începe să-şi facă efectul.

Există în momentul de faţă ONG-ul „O Românie curată", dar proiectele nu sunt concurente, ci complementare. Nu ar fi vorba de trecutul lor, nici la răscolirea arhivelor, nici măcar la faptul că unii sunt anchetaţi de DNA. Ancheta este una, trimiterea în judecată alta, însă de-abia tribunalul declară vinovăţia sau nu. Dar, de exemplu, în demersul propus, poate fi penalizat politicianul care, anchetat fiind, se lansează în acuze la adresa Justiţiei, sau, din contră, poate fi trecut pe lista pozitivă, dacă afirmă public că are încredere în Justiţie şi se prezintă la anchetă de câte ori e chemat.

Am obţine astfel un mijloc de control al societăţii civile asupra politicienilor, un mijloc de autocontrol educativ, dar şi o modalitate de a evalua „obiectiv", prin intermediul unei instanţe neutre, conduitele politicienilor. Cu timpul, aceştia nu vor mai putea ignora clasamentele şi se vor strădui să intre mai degrabă pe lista pozitivă decât pe cea negativă. Dacă protestele de stradă sunt un factor „hard" de presiune asupra politicienilor, monitorizarea constantă ar fi un mijloc de presiune „soft", un fel de picătură chinezească netraumatizantă!

De bună seamă că lista de conduite pozitive şi negative, dezirabile şi indezirabile, ar trebuie să fie rezultatul muncii serioase a unei echipe multidisciplinare - psihologi, sociologi, jurişti, economişti, politologi etc. - care, ulterior, ar putea rămâne în echipă, pentru a coordona munca operatorilor.

Pe moment, pot sugera numai câteva exemple de conduite bune: acceptă că poate greşi în opiniile lor; combat ideile oponenţilor politici, nu denigrează personalitatea sau fizicul acestora etc; sau rele: resping fără argumente opiniile celorlalţi; fac afirmaţii denigratoare la adresa oponenţilor; folosesc un limbaj agresiv etc. Listele complete ar fi rezultatul unei cercetări a echipei amintite.

Pe deasupra, pentru ca instituţia de monitorizare să fie deasupra discuţiilor, ar trebui creat un fel de board etic, alcătuit din persoane neangajate partinic şi ireproşabile la nivelul societăţii. Pentru început, IMP ar putea observa constant activitatea parlamentarilor, miniştrilor, şefilor de agenţii naţionale. Dacă lucrurile merg, pot fi deschise filiale judeţene, care să facă acelaşi lucru la nivelul politicienilor din teritoriu.

Tot pentru a evita suspiciunile, organizaţia n-ar trebui să fie finanţată de la buget - orice parlament are o majoritate politică şi orice guvern o culoare - , ci din fonduri private, donaţii ale celor interesaţi de o clasă politică mai curată, indivizi sau organizaţii. Cred că un asemenea proiect e eligibil pentru finanţări europene sau ale unor fundaţii internaţionale. 

Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010, susţine o rubrică săptămânală de comentariu politic în „Adevărul“.