În nordul Bucovinei…

Că i-au uitat autorităţile pe românii din Ucraina e una, din păcate, îi uităm şi noi…

Două evenimente culturale importante, aniversarea revistei „Bucovina Literară", apărută în 1941 la Cernăuţi şi reluată după 1990 la Suceava, şi ediţia cu numărul 43 a Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş", ­m-au ţinut mai bine de jumătate din săptămâna trecută într-o minunată toamnă bucovineană. Simt nevoia să le mulţumesc prozatorului Constantin Arcu, actualul redactor-şef al revistei, şi poetei Carmen Steiciuc, curatorul festivalului, pentru amabila lor invitaţie. Şi pentru modul exemplar în care au decurs „ostilităţile", şi pentru faptul că mi-au prilejuit revederea unor scriitori, pe care-i simt apropiaţi, din ţară, dar şi de la Chişinău sau din nordul Bucovinei, precum Ion Mureşan, Liviu Ioan ­Stoiciu, Radu Aldulescu, Radu Mareş, Leo Butnaru, Ilie Zegrea, Vasile Tăriţeanu, Lora Bostan etc., dar mai ales pentru ziua de joi petrecută la Cernăuţi. De douăzeci de ani, de la „spargerea" Uniunii Sovietice, tot vreau să ajung acolo, dar n-a fost să fie. Abia acum a fost să fie şi, probabil, de puţine ori am fost mai bucuros de o călătorie în ultimii ani, deşi nu sunt un ins care stă locului.

Am fost bucuros şi trist în acelaşi timp, percepând situaţia dificilă a comunităţii româneşti de acolo, de care autorităţile noastre par să fi uitat cu totul, deşi tratatul cu Ucraina prevede măsuri de sprijin şi protecţie. În fapt, şcolile în limba română sunt pe cale să dispară, limba română urmând să nu mai fie limbă de predare, ci doar „limbă străină" ca oricare alta. Asta ar afecta zeci de şcoli situate, mai ales, în sate dintre frontieră şi Cernăuţi, cu populaţie compact românească. O populaţie care numără aproape 200.000 de persoane, după ultimul recensământ oficial, şi circa 250.000, cifră oferită de organizaţiile româneşti, probabil mai exactă. Greşesc, autorităţile noastre îşi aduc aminte de ei atunci când, la Consulat, li se solicită între 30 şi 70 de euro pentru viză de 5 zile, salariile lor fiind de circa 100. Dacă i-ar uita numai autorităţile ar fi una, dar îi uităm şi noi! La Simpozionul Internaţional „Probleme actuale de filologie română", organizat de Catedra de filologie română şi clasică, delegaţia Universităţii din Cluj, aflată în relaţie instituţională cu cea din Cernăuţi, a strălucit prin absenţă, trimiţând o telegramă de felicitare, deşi fusese înscrisă în program. Biblioteca de carte românească a Catedrei e atât de sărăcuţă că te înduioşează. Publicaţiile româneşti sunt aşa de rare de parcă ar fi tipărite pe foiţă de aur, nu pe celuloză. Deocamdată, conducătorii de reviste culturale aflaţi acolo am decis să trimitem, prin bunele oficii ale „Bucovinei Literare", publicaţiile noastre Catedrei şi organizaţiilor româneşti de la Cernăuţi. Şi aici e o problemă - există trei organizaţii, dar relaţiile dintre ele sunt conflictuale. Dacă ar fi vorba despre competiţie ar fi excelent, dar lucrurile merg între boicotarea reciprocă a activităţilor şi schimbul dur de etichete. Bun, românii sunt români oriunde ar trăi, doar că de această dezbinare cineva, care o şi manipulează, profită din plin. Nu comunitatea românească, desigur!

Cernăuţiul mi s-a părut cel mai frumos oraş care a făcut vreodată parte din România, inclusiv cele care fac parte şi acum. Prin nu ştiu ce miracol, regimul sovietic nu a distrus oraşul vechi, cum au procedat comuniştii noştri mai ales cu centrele oraşelor din ţară, iar în ultimii douăzeci de ani, acesta a fost renovat aproape în întregime. Strada comercială pietonală „Kobilianska", alte străzi sau ansambluri de clădiri mi-au evocat Cracovia, Praga sau Viena. Clădirea Universităţii, fosta reşedinţă a Mitropoliei, cea a Primăriei, o mulţime de clădiri publice, hoteluri, dar şi foste reşedinţe private de pe vremea imperiului de dinaintea celui sovietic sunt adevărate bijuterii arhitecturale. Voi reveni la Cernăuţi, cu siguranţă.

Liviu Antonesei este editorialist "Adevărul"