Guvernul trebuie să plece!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul trebuie să plece, însă demis, nu răsturnat.

Habar n-am care este, în cazul parlamentarilor noştri, raportul dintre conştiinţă şi fidelitatea faţă de partid, nu ştiu nici câţi parlamentari au reuşit să racoleze opoziţia din arcul guvernamental, nici câţi au izbutit să cumpere puterea de la opoziţie, însă un lucru mi se pare limpede - Guvernul trebuie să plece, puterea trebuie fie să se rearanjeze, fie să se schimbe cu totul. Dacă e să mă iau după liderii celor aflaţi la guvernare, am senzaţia că moţiunea de cenzură va fi dezbătută degeaba, atât de siguri se arată pe majoritatea de care încă ar mai beneficia, iar dacă îi ascult pe liderii opoziţiei, încep să cred că moţiunea a şi trecut. Adevărul este că, în acest moment, dincolo de toate jocurile de culise, nimic nu e sigur. Iar această nesiguranţă nu ajută la nimic, cum nu ar ajuta nici menţinerea actualului guvern.

Şi asta din mai multe motive, primul fiind acela că, pe fondul unei crize fără precedent, acest guvern s-a dovedit incapabil să găsească fie şi cea mai mică soluţie de relansare economică. În afară de curbe de sacrificiu pentru toţi, nu l-a dus mintea la nimic altceva. Problema este că poţi tăia din venituri şi poţi mări şi multiplica impozitele până la un punct, acela care înseamnă sinuciderea economică a unei ţări. Cred că suntem deja în pragul acesteia, dacă nu l-om fi trecut fără să băgăm de seamă. Poţi tăia veniturile, dar la un moment nu mai e ce să tai, poţi mări şi multiplica taxele, dar la un moment nu mai are cine să le plătească, falimentând cu toţii, firme şi „persoane fizice". Şi, atunci, ce faci, cum îţi mai dovedeşti competenţa în guvernare şi faţă de cine?!

Însă nu doar competenţa cu totul precară trebuie să trimită Guvernul la o binemeritată odihnă, mai este vorba şi despre încredere. Probabil, niciodată după 1990, un guvern nu s-a bucurat de mai puţină încredere în rândul populaţiei. Grevele parţiale însă parcă în ştafetă, ocuparea sediilor instituţiilor de către funcţionarii acestora, marşurile în toate direcţiile, aruncarea caschetelor de către poliţişti ba în curte la Cotroceni, ba la PDL, duritatea lozincilor strigate etc. sunt numai semnele cele mai spectaculoase ale unei exasperări şi tensiuni sociale fără precedent. În aceste condiţii, chiar dacă dl Boc de-a braţul cu miniştrii săi s-ar da de trei ori peste cap şi ar deveni cei mai buni miniştri din lume, nu s-ar schimba nimic, încrederea e dusă cu totul pe apa sâmbetei. Era dusă încă de pe vremea primului guvern Boc, iar întinderea corzii până la cel de-al cincilea n-a dus la nimic bun.

Când spun că acest guvern trebuie să plece, nu mă refer doar la premier. Domnia Sa nu este decât efigia jalnică a unei echipe care şi-a dovedit în ansamblu incompetenţa, ba chiar şi absenţa onorabilităţii. Ultimele luni de guvernare au început să semene cu fenomenele puse de istorici sub eticheta „după noi potopul". Parcă niciodată nu s-a furat cu mai multă îndârjire şi mai puţin „pluralist". Situaţia mi se pare atât de gravă încât, cred, sper, că preşedintele va schimba guvernul şi dacă moţiunea nu trece. În loc să se preocupe de cine va fi viitorul preşedinte, mai bine ar arunca un ochi în prezentul sumbru. Dacă nu îi este indiferent cum va ieşi din al doilea mandat şi cum va intra în cartea de istorie.

Pe de altă parte, dezaprob apelul pe care îl face opoziţia la presiunea populară în ziua dezbaterii moţiunii. Guvernul trebuie să cadă, dar prin mijloace constituţionale. Dacă nu vrea să demisioneze - şi nu vrea! -, atunci să fie demis. Demis, nu răsturnat. Mai ales că revoluţiile la români se termină aiurea!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite