Fiscule, probleme, mă?!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hibele sistemului financiar-fiscal din România nu sunt o noutate. Meritul Raportului BM este că le spune – scurt, clar, cu autoritate – şi că propune soluţii.

La sfârşitul săptămânii, mai multe ziare, între care şi al nostru, au publicat concluziile unui raport „secret" al Băncii Mondiale (BM) privind situaţia financiar-fiscală din România. Am pus secret între ghilimele pentru că, dacă instituţia financiară chiar ar fi dorit ca documentul să nu transpară public înainte de a fi prezentat autorităţilor române, acesta nu ar fi fost „scăpat" pe surse. Probabil, BM a dorit să dea un semnal publicului înainte de discuţiile oficiale. Însă, secret sau nu, documentul este extrem de interesant, chiar dacă nu cuprinde noutăţi absolute. Nu era un secret pentru nimeni că bugetele României sunt mereu supraestimate, complet nerealiste, făcute după ureche, nu în funcţie de note, nici că administraţiile fiscale lucrează mai degrabă precum în Evul Mediu decât după modelul celor care au avut deja acces la modernitate, şi nici că aparatul nostru fiscal nu este doar de o ineficienţă cronicizată, ci, pe cale de consecinţă, e şi supradimensionat. Însă meritul Raportului BM este că spune aceste lucruri scurt şi clar, le spune cu autoritatea necesară şi, mai ales, propune soluţii care ar putea ameliora situaţia în toate aceste privinţe.

Iată, de pildă, deşi economia României nu se poate compara nici ca suprafaţă, nici ca nivel de dezvoltare cu economiile din Anglia, Franţa sau Germania, Ministerul de Finanţe de la noi are cu câteva sute mai mulţi angajaţi decât ministerele de acolo. Şi asta n-ar fi nimic! Dacă supunem comparaţiei nivelele de încasare la taxe şi impozite de la ei cu cele de la noi, abia atunci avem motive să ne speriem cu adevărat. Şi n‑am auzit în acele mai fericite ţări despre proteste pentru neacordarea sporurilor salariale. E drept, n-am auzit nici de asemenea sporuri! Probabil, acest surplus de personal este de regăsit şi în unităţile teritoriale ale ministerului şi ale ANAF. Pe deasupra, personalul este şi aiurea alocat în diversele direcţii şi servicii, Raportul BM propunând, pe lângă raţionalizarea acestuia, şi o „rearanjare a resurselor umane bazată pe priorităţi strategice". Or, principalele „priorităţi strategice" par a fi nivelul extrem de redus al încasărilor fiscale şi, în mod logic, nivelul simetric uriaş al evaziunii fiscale.

Mereu m-am întrebat de ce funcţionarii de la ghişeele fiscului aşteaptă an de an de la mine nişte adeverinţe de venit, pe care oricum le au de la firmele cu care colaborez, în loc să verifice corectitudinea returnărilor de TVA sau să-i hărţuiască pe marii rău-platnici. Aş vrea să fiu limpede - nu-i acuz pe funcţionarii fiscului că stau degeaba, văd mereu cozi la ghişee, iar tonele de declaraţii şi adeverinţe inutile adunate în şi pe dulapuri stau să se prăbuşească asupra lor; constat doar că nu fac exact ceea ce ar trebui să facă dacă, vorba BM, le-ar fi repartizate sarcinile după „priorităţi strategice", nu după obiceiuri moştenite din străbuni! Mai ales că n-am văzut vreun birou sau ghişeu fără un computer în dotare. De altfel, mulţi dintre funcţionarii fiscali, mai ales dintre cei tineri, mi s-au părut mult mai bine calificaţi decât pentru  muncile de rutină inutilă pe care sunt nevoiţi să le facă. Prin urmare, vina este mai puţin a personalului ca atare şi mai mult a sistemului în care prestează.

Dacă aş fi un optimist incurabil, aş spera că Guvernul va proceda la reformele propuse de BM imediat după primirea oficială a Raportului. Sau că a început, de cum l-a văzut în ziare. Dar nu sunt un optimist incurabil. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite