Doar o schimbare de lider

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria d-lui Ponta la Congresul PSD reprezintă o surpriză. Din păcate, dincolo de schimbarea de lider, congresul s-a petrecut cam degeaba.

Congresul PSD a trecut şi s-a încheiat cu victoria d-lui Victor Ponta, ceea ce reprezintă o surpriză, dacă ne gândim la întârzierea cu care şi-a anunţat candidatura şi la modul în care echipa d-lor Geoană şi Vanghelie planificase desfăşurarea evenimentului.

Apelul la statut de la şedinţa din ziua anterioară congresului şi renunţarea la votul „pe listă" au dat, fără îndoială, o mână de ajutor în alegerea d-lui Ponta, cum o altă mână a venit chiar de la adversari. Mă refer la erorile în lanţ ale cuplului evocat, unele comise laolaltă, altele separat. Desigur, pentru PSD, debarasarea de un lider pe fruntea căruia scria perdant, indiferent de competiţia la care participa, care a coborât asupra acestuia şi blestemul „flăcării violet" - cu ecouri până în ziua congresului, sub forma vrăjitoarelor nu se ştie de cine aduse şi nici ce vrăjeau ele acolo - deci, debarasarea de un asemenea lider era vitală. Sub ameninţarea completei căderi în derizoriu şi, probabil, a fragmentării rapide. Problema care se pune acum este dacă acest congres are semnificaţii mai largi decât o simplă schimbare de preşedinte.

Dl Ponta nu e liderul providenţial. Sigur, prin comparaţie cu dl Geoană, este net preferabil. Este mai tânăr, mai energic şi, politiceşte vorbind, mai adecvat. De ce spun asta? Pentru că dl Geoană mi se părea complet inadecvat în aproape orice context şi în orice împrejurare s-a întâmplat să-l observ. Câteodată, chiar mi se făcea milă privindu-l cum încerca să pară potrivit, să convingă electoratul sau interlocutorul. În acelaşi timp, dl. Ponta a venit în funcţie cu sprijinul declarat al unor personaje controversate, precum domnii Năstase, Mitrea,  Mazăre, Dragnea şi, cel puţin, cu bunăvoinţa d-lui Iliescu. Dintre sprijinitorii activi ai d-lui Geoană, l-a câştigat pe  dl Vanghelie, ajuns vicepreşedinte!, şi l-a pierdut pe dl Diaconescu, deşi din toate punctele de vedere ar fi fost preferabil ca lucrurile să fi ieşit invers! De altfel, jumătate din numărul vicepreşedinţilor provine din „echipa Geoană", între care fruntaşă la voturi, şi prim-vicepreşedinte, s-a dovedit „reformista" doamnă Andronescu. Între d-nii Vanghelie şi Oprişan, dl Adrian Severin face cumva figură de politician normal între mutanţi. Sau invers?

Cum mă interesează forţa şi echilibrul partidelor noastre, ca elemente decisive pentru o democraţie evoluată, aş fi dorit ca evenimentul de la sfârşitul săptămânii să fi însemnat mai mult decât o schimbare de lider. Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Sigur, putem estima că, sub conducerea d-lui Victor Ponta, PSD va înregistra o anume revigorare, o conduită politică mai energică, poate şi mai consecventă. Ar mai trebui însă şi o schimbare de stil, nu mai merge cu „poante". Dar partidul nu se va schimba structural, cum nu s-a petrecut asta nici sub conducerea d-lui Geoană, venit în funcţie cu mandatul reformei. Iar dacă alt partid de stânga înseamnă unul făurit de d-nii Cozmâncă, Oprea, Mihăilescu, fie şi asezonat cu dl Alin Teodorescu, nici din această direcţie nu văd vreun motiv de speranţă. Dinspre stânga. Nu că dinspre dreapta ar fi mai multe. Dar e altă discuţie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite