Distanţarea de dl Băsescu

Poate aş înţelege toate aceste despărţiri de dl Băsescu, dacă ar fi însoţite şi de ceva cenuşă turnată pe coafură.

În ultima vreme, constat o rarefiere a lotului de intelectuali din jurul dlui Băsescu, un efect de distanţare ce pare să se accelereze. Fie în articole de ziar, fie în emisiuni de televiziune, chiar dacă mai mărginaşe, „intelectualii lui Băsescu" - am pus ghilimele pentru că mie apartenenţa mi se pare reciprocă! - încep să-şi ia distanţe. Unii n-o fac, deocamdată, public, dar o fac pe mesaje electronice, în care-şi manifestă consternarea faţă de unele derapaje prezidenţiale. Pe unii îi deranjează ineficienţa nenumăratelor guverne Boc - acesta fiind premierul preferat al preşedintelui -, pe alţii supraimpozitarea drepturilor de autor, în vreme ce o altă categorie are nelinişti ideologice, fiind nemulţumiţi de pelerinajul prezidenţial la sfintele moaşte ale lui Păunescu ori de admiraţia - cu mici obiecţii - mărturisită faţă de Ceauşescu. Sigur, e cum nu se poate mai lăudabil că nişte intelectuali fini şi subtili încep să capete conştiinţă de sine şi de lume! Nu înţeleg însă de ce acest lucru se întâmplă aşa de târziu şi într-un moment în care trezirea lor nu poate avea niciun fel de consecinţe, devreme ce preşedintele şi-a epuizat numărul de mandate constituţionale şi nu-l văd - măcar în această privinţă! - încercând să forţeze Constituţia.

Probabil nimeni nu-şi imagina viitoarea evoluţie a dlui Băsescu înaintea primului mandat. Eram cu toţii, la intelectuali, analişti, canalişti şi comentatori mă refer, atât de sătui de dl Năstase, mai prezent în presă decât un lot de vip-uri şi vip-iţe, încât alegerea dlui Băsescu ni s-a părut mai tuturor o izbăvire. Iar pe cei mai lucizi, care vedeau şi păcatele darului providenţial, nu era nimeni dispus să-i audă. Bun. Asta atunci. Dar gesturile „non-conformiste" ale preşedintelui au început aproape instantaneu după alegerea sa şi nimeni n-a avut nimic de obiectat. La referendum, când arătase destul de insistent ce poate, intelectualii fini şi subtili au făcut zid în jurul său, de parcă o persoană e mai importantă decât nişte principii de neclintit ale democraţiei. La scandalul EBA s-au auzit nişte murmure, mai degrabă în gând, la repetatele numiri ale dlui Boc, cred că nici atât. La odele aduse dnei Udrea cu prilejul alegerii, dl Baconschi, delfin prezidenţial, a fost unul dintre cei mai vocali aplaudaci, ceilalţi nu s-au arătat nemulţumiţi de lanţul de minciuni lansate de-a lungul mandatelor! Deşi se declară prieteni cu adevărul, nu cu Platon. Despre adevăratele mici epopei ale dlui Ungureanu, cu formulele sale şoc, nici nu mai vorbesc, că se sparie gândul cât e el de gând!

Nu înţeleg mirarea fanilor prezidenţiali privind vizita favoritului lor la catafalcul lui Păunescu şi onorurile militare acordate acestuia la înmormântare - dl Băsescu fiind comandantul suprem al Armatei, nu? În fapt, Adrian Păunescu, nu Mircea Cărtărescu este un autor pe gustul preşedintelui. Cum nu înţeleg nici ce anume îi nemulţumeşte în admiraţia acestuia faţă de Ceauşescu. Dacă ar fi avut atâta minte pe cât m-ar face statutul lor să suspectez că o au, ar fi văzut şi singuri fantastica similaritate structurală dintre cei doi. Dl Băsescu este un fel de Ceauşescu care funcţionează în condiţii nefavorabile - democraţia, fie şi aproximativă, îţi mai pune oprelişti -  exercitării unui mandat întrutotul similar. Ba chiar mă tem că nu în calitate de preşedinte într-o democraţie, ci de secretar general al PCR în anii optzeci, dl Băsescu ne-ar fi făcut să-l regretăm pe grabnic împuşcatul!

Şi, până la urmă, poate că aş înţelege toate despărţirile astea dacă ar fi însoţite şi de ceva cenuşă turnată pe coafură!