Dispariţia domnului Boc

Dacă tot a dispărut după semnarea acordului cu FMI, poate ar fi bine ca dl Boc să dispară de tot. Din viaţa publică, vreau să spun!

A trecut FMI-ul pe aici, a negociat cu guvernul Boc până am simţit măciuca scăderii salariilor şi pensiilor în moalele capului şi am fi aşteptat şi noi nişte explicaţii, că „oameni suntem, nu animale", vorba cerbului din reclamă.

Le-am fi aşteptat de la dl Boc, vreau să spun. Numai că dl. Boc a dispărut în mod misterios din orizontul nostru de aşteptare, de parcă brusc l-ar fi apucat un fel de jenă, silă sau ruşine. În locul dumisale, a apărut însă dl Băsescu, ca şi cum România ar fi Statele Unite şi preşedintele ar ţine loc şi de premier, preşedinte căruia nu i-a fost de-ajuns să ne dea veştile proaste, dar a mai simţit şi plăcerea perversă să ne insulte, aşa en-gros, pe toţi bugetarii, adică şi pe frecătorii de mentă din administraţiile centrale şi locale, dar şi pe medicii şi profesorii fără de care e totuşi greu să vorbeşti despre o societate civilizată, ajunsă şi ea cumva, cât i-a fost cu putinţă, în rând cu lumea.

Greşesc, au mai apărut şi nişte miniştri vag idioţi, precum cel de la Finanţe, care ne-a tratat cu aceeaşi intransigenţă, neuitând nici de hobby-ul dumisale lingvistic, „anvelopa financiară", dar uitând de încasările bugetare sub orice critică, precum şi neverosimilul multi-ministru al Transporturilor, dl Berceanu însuşi!, care-şi imaginează că a tot fost pus acolo pentru producţia de glumiţe de doi bani calupul la hectar, nu pentru nişte măcar metri, dacă nu kilometri, de autostradă sau de cale ferată modernizată, că suntem membri în NATO şi UE, nu o populaţie rătăcită prin jungla amazoniană.

Cât priveşte acordul în sine, toată lumea îşi face cruce că nu s-a mers pe varianta creşterii fiscalităţii, îndeosebi a cotei unice pe venituri şi a TVA. Îmi fac şi eu cruce, dar mă tem că toată crucirea asta sfântă nu ne ajută la nimic! O scădere atât de dramatică a veniturilor o fi reducând ea deficitele, ceea ce la ingeniozitatea în risipă a guvernanţilor noştri nici măcar nu e sigur, dar în niciun caz nu serveşte vreunei relansări economice - din contră, ne putem aştepta la o contracţie şi mai dură a economiei! Pe deasupra, acordul convenit cu FMI nu prevede efectiv nicio măsură pentru stimularea creşterii economice.

Asemenea răspunsuri aş fi dorit de la dl. Boc. Precum şi la alte întrebări, adunate între timp: dacă s-ar fi luat măsuri de la începutul acordului, cele de acum n-ar fi fost mai puţin dure? Dacă ar fi fost stopată risipa din contractele clientelare, îndeosebi de la Dezvoltare şi
Turism, Economie şi Transporturi, oare n-ar fi fost bani de pensii? Dacă clientela politică din administraţii ar fi scăzut în loc să sporească, nu s-ar fi putut face nişte economii care să permită o strângere a curelei ceva mai relaxată acum? Dar dl. Boc a dispărut misterios şi nu ne poate răspunde.

I-aş dori, prin urmare, o dispariţie completă. A, nu, nu sunt chiar atât de sinistru! Mă refer, desigur, la o dispariţie din spaţiul public, o retragere la coasă în satul natal. Că tare s-a mai ostenit guvernându-ne!

Liviu Antonesei este scriitor - autor a 20 de volume - şi profesor de Ştiinţele Educaţiei la Universitatea din Iaşi. În perioada 16 - 23 mai, Fundaţia Timpul, pe care o conduce, organizează a V-a ediţie a Festivalului de Teatru „Euroart".