Democraţia începe cu spălatul!

Problemele reale ale României sunt mai grave decât oricând din 1990 încoace, iar clasa intelectuală se joacă cu tichia de mărgăritar.

La începutul anilor '90, ţineam o rubrică în „Revista 22" editată de „Grupul pentru Dialog Social". Nu trimiteam chiar săptămânal articolele, dar când trimiteam, erau publicate în numărul imediat disponibil. La un moment dat, am trimis un articol cu titlul reluat azi şi, după trei săptămâni, văzând că nu apare, am dat un telefon redacţiei şi am aflat că tema mea e cam vulgară şi ar putea să supere pe unii cititori! Apoi, articolul a fost publicat. În fond, afirmam acolo că respectul faţă de nasul celuilalt este la fel de important ca şi cel pentru ideile sale, poate mai important, pentru că ideilor le poţi răspunde cu idei, pe când, dacă am răspunde fiecare cu mirosul de nespălat celuilalt, am produce rapid o atmosferă irespirabilă. Nu că schimbul de opinii nu provoacă, uneori, acelaşi efect, dar ceva mai lent. Ce credeam atunci, cred şi astăzi.

Totuşi nu pentru a-mi etala continuitatea de atitudini am evocat această veche întâmplare. Am vrut doar să subliniez, printr-un exemplu, o anume detaşare, dacă nu o antipatie, a acestei aşa-zise intelectualităţi publice băştinaşe faţă de problemele sociale reale, cramponarea în cele politice şi politologice şi evoluţia a ceea ce ar fi putut să fie un „grup de dialog social" spre un fel de „grup de monolog intelectual". Ciudată chestie - de ce o fi preocuparea pentru politică, ba chiar şi sprijinirea unor persoane şi grupări politice - superioară atenţiei la evoluţiile din societate, îmi este greu să înţeleg, mai ales când politica este adesea asociată, chiar şi de intelectualii cu pricina, celei mai vechi meserii din lume! Iată, acum aproape douăzeci de ani, principala dezbatere publică era cea dintre „păltinişeni" şi adversarii lor. Acum, lucrurile nu s-au schimbat mai deloc, de parcă toată lumea „ar fi încremenit în proiect".

Problemele reale ale României sunt mai grave decât oricând în ultimii douăzeci de ani, scăderea nivelului de trai e dramatică, stagnarea economică la fel, învăţământul şi sănătatea se prăbuşesc într-o prăpastie fără fund, salariaţii se transformă în nişte roboţi cu unică preocupare munca „flexibilă şi competitivă", pe bani puţini şi nesigură, iar principala preocupare a clasei intelectuale e să dezbată două luni în şir schimbul de replici dintre dna Herta Müller şi dl Liiceanu. Acum a trecut şi Michnik pe la Bucureşti, aşa că mai urmează două luni de dezbateri! La care se va adăuga efortul de a transforma ideologic partidul  prezidenţial din „popular" în „creştin-democrat", după ce l-au mai transformat o dată din „socialist" în „popular"! Asta, ca să spun aşa „la dreapta" - deşi distincţia stânga-dreapta, la noi, este imprecisă, dacă nu abuzivă.

Unele preocupări pentru problemele reale ale societăţii întâlnesc, totuşi, la tinerii anti-elitişti de stânga, grupaţi în jurul site-ului www.criticatac.ro. Chiar dacă eu nu sunt de stânga - dar, aici, nici de dreapta nu mă simt! -, am găsit pe site-ul lor lucruri interesante despre pauperizarea şi proletarizarea muncitorilor, statutul femeii la noi şi în Europa, cum am întâlnit şi metodologii noi de analiză socială. Bun, asta până când îi apucă „demonul teoriei" şi îi vezi căzând pe spate la prestaţiile clovnului intelectual Zizek, produs eminent şi rar al „stângii caviar" din Est, nu din Vest, de altfel un foarte abil utilizator al capitalismului pentru promovarea operei sale inteligent-stângiste!, sau, chiar mai rău, când îşi pierd vremea încercând să reînvie nişte sfinte moaşte ale stângii, de la Marx la nu ştiu care neo-stângişti la modă. Atunci, de ce nu, mai degrabă, Simone Weil, Georges Sorel, de ce nu o redescoperire a teoriei critice germane?