De-a Constituţia!

Experienţa prezidenţială a României de la Ceauşescu încoace este mai degrabă una proastă.

La prima vedere, propunerile privind modificarea Constituţiei sosite dinspre preşedinţie sunt, în cea mai mare parte acceptabile, unele chiar pozitive, fiind menite să impulsioneze funcţionarea mecanismelor democratice. Din păcate, ele sunt efectul lucrului unui lot mic de specialişti, din „comisia" prezidenţială, aşa că unele „traume", legate de experienţa de la Cotroceni a actualului titular lasă urme  apăsate asupra setului de propuneri. Cum ar fi, de pildă, introducerea „filtrului" Curţii Constituţionale  în procesul de suspendare a preşedintelui. Sigur, e puţin probabil ca actualul preşedinte să mai fie supus unei asemenea proceduri, dar acest paragraf ne dovedeşte o dată mai mult ceva, că dl Băsescu nu uită! Însă, din punctul meu de vedere, proiectul de modificare păcătuieşte mai degrabă prin ceea ce lipseşte  decât prin ceea ce apare ca noutate. Mă refer, în primul rând, la forma de guvernământ. Se păstrează actualul tip de republică, ba chiar un caracter mai apăsat prezidenţial decât până acum, preşedintele căpătând atribuţii pe care nu le avea până acum, sau le avea  „catifelate". Eu cred că o republică parlamentară ar fi mult mai potrivită României de azi. Nu doar din motivul că una prezidenţială personalizează excesiv puterea, ci pentru că toate republicile noastre de până acum, mai prezidenţiale sau mai semi, niciodată însă parlamentare, s-au dovedit fie abuzive, fie ineficiente.

Lăsându-l deoparte pe Chivu Stoica, care a fost preşedintele Consiliului de Stat, de la Ceauşescu încoace am avut o experienţă proastă cu preşedinţii. Ceauşescu a fost abuziv până dincolo de limitele legalităţii comuniste, impunând un regim de dictatură personală. Dl Iliescu, cu o Constituţie croită pe măsura dumisale, a fost abuziv în condiţiile democraturii de tranziţie, dar ceva mai reţinut în ultimul mandat, deoarece câmpul politic se mai consolidase. Dl Constantinescu refuzând să fie abuziv, ceea ce e un merit!, a fost şi complet ineficient. În sfârşit, dl Băsescu, datorită datele dumisale naturale şi ale celor ce ţin de formarea iniţială cazonă, nu avea cum să nu fie abuziv. Însă, în condiţiile unei Constituţii croite pe măsura altuia - modificările din 2003 n-au schimbat esenţial Constituţia iorgovană - şi ale ostilizării celei mai mari părţi a câmpului politic, a fost de asemenea şi ineficient, dincolo de spectacolul de sunete şi lumini pe care-l declanşează periodic şi de păstrarea dlui Boc în fruntea a cinci-şase guverne. Un asemenea spectacol se joacă şi acum. Modificările propuse de preşedinte au nevoie de două treimi din voturile parlamentarilor pentru a ajunge la referendum, majoritate pe care preşedintele nu o are nici dacă „aripa Blaga" stă cuminte, cum a promis la Congres, şi nici dacă locatarul de la Cotroceni arată pisica dosarelor la vreo jumătate dintre aleşii opoziţiei. Iar ideea de a supune referendumului propunerea de modificarea a Constituţiei laolaltă cu alegerile locale este la fel de creaţă ca şi aceea de acum doi ani, cuplarea prezidenţialelor cu referendumul privind Parlamentul unicameral, neavând decât un scop pur politic, care este, acum, sprijinirea prin toate mijloacele a partidului dumisale de suflet. Atunci, diversiunea a ţinut şi dl Băsescu s-a reales. Nu ştiu dacă mai ţine şi acum. Sigur, dacă printr-un fel de alchimie, propunerea obţine două treimi în Parlament. Nu doar pentru că ulciorul nu merge de două ori la apă, ci şi pentru că, acum, poporul alegător e mai preocupat de relansarea economică şi de reabilitarea nivelului de trai decât de subtilităţile constituţionale ale dlui Băsescu. Pentru că veni vorba, într-o emisiune pe România Actualităţi de la începutul „comisiei", dl Stanomir era de părerea mea în privinţa tipului de republică. Dar preşedintele a fost foarte convingător!