Ceauşescu şi Băsescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu trăim într-o dictatură, dar nu din motive antropologice, ci istorice. Uneori, istoria e blândă cu noi.

Este preşedintele actual o nouă ediţie a celui dintâi? Este dl Băsescu un dictator? Răspunsul şi concluziile nu sunt chiar atât de simple cum ar putea să pară la prima vedere şi cum, de altfel, unii le şi formulează grăbit. Nu putem compara două persoane în absolut, fără să ţinem seama de momentul istoric în care acestea funcţionează, de condiţiile contextuale în care-şi desfăşoară activitatea de conducere, mai ales când este vorba despre un nivel atât de înalt.

Din acest punct de vedere e limpede - România lui Ceauşescu era o dictatură naţional-comunistă, iar Ceauşescu era liderul suprem al regimului cu pricina. Oricum am lua-o, oricât de imperfectă ar fi, România „lui Băsescu" - ghilimele sunt necesare! - este o democraţie. Deosebit de vechiul regim, acum ajungi la funcţia supremă în stat prin alegeri democratice, nu prin lucrături ale aparatului de partid. La moartea lui Dej, Ceauşescu a ajuns secretar general al PCR, pentru că Apostol, Maurer, Chivu Stoica şi comilitonii lor l-au socotit uşor controlabil. Că aveau să fie primii care să constate contrariul, e altă poveste. După aceea, Ceauşescu s-a tot reales până la al XIV-lea Congres. Dl Băsescu, în schimb, chiar dacă ne putem pune întrebări asupra corectitudinii campaniilor electorale - mai ales în privinţa celei de anul trecut -, a ajuns de două ori în postura de preşedinte prin alegeri libere şi relativ corecte.

Dacă istoric, comparaţia între primul şi ultimul preşedinte al României nu ţine, ea este totuşi legitimă din punct de vedere structural-tipologic. Amândoi preşedinţii prezintă aceeaşi dorinţă exacerbată de putere personală, amândoi sunt structuri puternic autoritare. Ceauşescu a putut deveni dictator pentru că l-a servit excelent contextul. Dl Băsescu nu va putea deveni - chiar dacă şi-ar dori asta -, în ciuda faptului că respectivele însuşiri sunt probabil mai accentuate decât în celălalt caz, pentru că nu beneficiază de un context intern şi, mai ales, extern favorabil. În aceleaşi condiţii de context, probabil că, comparativ cu dl Băsescu, Ceauşescu ar putea să pară un bunic de treabă. Să mulţumim sorţii că am evitat experienţa!

Şi mai este un lucru care-i apropie: politica de „cadre". În ciuda forţei interioare, ambii au pus în lumină o senzaţională capacitate de a se înconjura de nulităţi, cel puţin în primul cerc al puterii. În rest, pe amândoi şiretenia naturală i-a ajutat să „colecţioneze" şi exemplare de vitrină, care să-i cauţioneze. Băncile CC-ului şi, mai ales, ale Marii Adunări Naţionale, erau plinuţe de academicieni, adesea cu operă, scriitori şi alte „vedete" posibile şi în comunism. Cu ajutorul lor a şi ajuns Conducătorul al doilea Pericle ori sinteza tuturor voievozilor. Tot intelectualii de curte l-au declarat şi pe dl Băsescu „fenomen istoric unic"!

Aş încheia cu lipsa de scrupule în ce-i priveşte pe oameni. Că nu-l meritam pe Ceauşescu ni se reamintea zilnic, că nu-l merităm nici pe dl Băsescu, aflăm măcar la inundaţii şi la reducerea salariilor. Nici cei de foarte aproape nu-s în siguranţă. Primii raşi de Ceauşescu au fost cei care l-au adus în funcţie. Drumul dlui Băsescu, de la „Petre eşti cel mai bun" la „dragă Stolo", e plin de cadavre politice. Şi mai are patru ani de mandat! Nu trăim într-o dictatură, dar nu din motive „antropologice", ci istorice. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite