USL rade tot?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea uninominalului pur va da lovitura de graţie PDL. 

Alianţa PSD-PNL a prins în acest moment un val pe care puţine partide l-au întâlnit în istoria lor electorală. Dacă estimările din sondajele de opinie  se vor adeveri la urne, USL va avea un scor similar cu rezultatul obţinut de FSN în mai 1990, adică o majoritate de peste 60% în Parlament. Este uluitor, pentru că, după momentul primelor alegeri libere post-decembriste, niciun partid nu a mai reuşit o asemenea performanţă.

Există, însă, explicaţii solide pentru zodia electorală fastă în care s-a plasat USL. În primul rând, contează enorm faptul că USL a preluat puterea înaintea examenului electoral. Orice nouă guvernare este creditată cu o cotă substanţială de încredere din partea alegătorilor. Dar, guvernarea Ungureanu nu ar fi trebuit să se bucure de aceeaşi conjunctură la momentul preluării puterii? Ba da, a beneficiat şi cabinetul Ungureanu, dar într-o măsură mult mai mică. Sondajele l-au plasat pe MRU alături de Crin Antonescu şi de Victor Ponta în topul încrederii, iar Guvernul a crescut şi el câteva procente la acelaşi capitol. Însă, nu semnificativ. Motivul este că populaţia a perceput schimbarea guvernamentală drept o altă Mărie cu aceeaşi pălărie. A fost tot un guvern generat de voinţa lui Traian Băsescu de la Cotroceni, tot un guvern susţinut de majoritatea PDL din Parlament. Or, Traian Băsescu şi PDL se aflau atunci, cum se află şi astăzi, la cote alarmant de mici în preferinţele românilor. Produsul politic numit Guvernul Ungureanu nu putea surmonta acest dezavantaj uriaş, iar sfârşitul acestui cabinet a venit, logic, foarte repede.

În al doilea rând, Victor Ponta şi-a dat seama că, după prealuarea puterii, este esenţial să păstreze iniţiativa. Aflată în urcare, nava trebuie accelerată, altfel pierde viteză şi inevitabil altitudine. De aici, decizia de a continua presiunea asupra PDL şi asupra lui Traian Băsescu, acţiune care se va intensifica pe măsură ce ne vom apropia de alegerile parlamentare.

În al treilea rând, PDL nu mai reprezintă un adversar de temut. Partidul prezidenţial nu şi-a revenit din şocul pierderii puterii. Chiar dacă Vasile Blaga a preluat manşa, transformarea unei trupe demoralizate, afectate de dezertări şi lipsite de unitate într-o formaţiune de luptă, nu este posibilă în câteva luni. Forţa adevărată a PD s-a clădit în ani de rezistenţă în Opoziţie în faţa unui PSD hotărât să scoată de pe scenă partidul lui Traian Băsescu. Acum, acelaşi partid vine după o guvernare ale cărei erori, decontate cu cinism pe spinarea oamenilor, se vor plăti amarnic la alegeri.

Dacă nu face gafe majore şi păstrează iniţiativa politică, USL are şansa să spulbere PDL de pe eşichierul politic. Legea uninominalului majoritar într-un singur tur ar putea da lovitura de graţie unui partid care, culmea, a promovat cât a putut acest sistem de vot.

În aceste condiţii, se pune o întrebare. Ce va face USL după alegeri cu atâta putere?  

Ion M. Ioniţă este senior editor ''Adevărul''

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite